Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Situaţia Azomureş prezentată luni acţionarilor

Publicat in Adevarul, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Azomureş a obţinut conform datelor prezentate luni în AGA, un profit net de 50.540.752 lei, în exerciţiul financiar 2008. Tuncay Yildirim şi-a dat demisia din CA. Vă prezentăm extrase din “Raportul administratorilor privind exerciţiul financiar 2008”, document prezentat luni în şedinţa ordinară a Adunării Generale a Acţionarilor, ce  “constituie o sinteză a activităţii desfăşurate  de societate, ţinând seama de realizările efective, cu referire la riscurile asociate activităţii şi perspectivele viitoare ale activităţii acesteia”.

Exerciţiul financiar al anului 2008 s-a încheiat pentru Azo cu un profit brut de 87.429.217 lei, respectiv un profit net de 50.540.752 lei. Cifra de afaceri înregistrată de S.C. Azomureş S.A. în exerciţiul financiar 2008 este de 1.144.100.219 lei. Cantitatea totală a exportului la îngrăşăminte chimice în anul 2008 a fost  de 856.245 tone, înregistrându-se o creştere de  2,17 % faţă de anul precedent, în timp ce totalul veniturilor din export îngrăşăminte în anul  2008 a atins cifra de 371,941 milioane USD, înregistrându-se o creştere de 66,18% faţă de anul precedent. Creşterea veniturilor realizate din exportul de îngrăşăminte se datorează cererii mai mari pentru produsele companiei precum şi a preţurilor bune obţinute în primele trei trimestre ale anului 2008.

Date despre producţie

Per total, volumul fizic al producţiei realizate în 2008 prezintă o scădere cu 3,02% fată de anul precedent. “Scăderea producţiei în 2008 faţă de anul  precedent se datorează faptului că societatea a încercat să coreleze volumul de producţi cu cererea de pe cele două pieţe pe deoparte, iar pe de altă parte nivelul stocurilor înregistrat spre finele perioadei au determinat întreruperea activităţii de producţie. Menţionăm  că structura de producţie s-a menţinut  aceeaşi şi în anul 2008”, se mai arată în documentul amintit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 20 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 2 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°