Se întâmplă ca atunci când într-un cuplu el şi ea se iubesc atât de temeinic şi îşi contopesc destinul, încât, probabil, inimile lor urmează acelaşi tic-tac, respiraţia lor curge prin aceiaşi plămâni şi dacă ei îi place puiul cu mujdei, şi el se dă în vânt după acelaşi fel de mâncare.
Când soarta a alăturat doi oameni din lumea scenei, cu atât mai frumos au curs carierele celor doi. Cu atât mai mult partenerul de viaţă a fost în acelaşi timp şi iubit, şi spectator, şi coleg, şi protector, şi regizor, şi sfătuitor, şi sulfuer, şi înger cu aripa aşezată cu grijă peste fruntea celui de alături. Cu care actorul şi actriţa au împărţit nu numai cabina de la teatru, ci şi drumul în viaţă şi mai pavat, şi mai cu hârtoape. Superbă a fost căsnicia între uriaşa actriţă Silvia Dumitrescu Timică şi soţul ei, lăudatul actor de comedie Gheorghe Timică.
La 90 de ani, Silvia Dumitrescu Timică, strălucitoarea doamnă a teatrului, campioana longevităţii pe scenă, mi-a făcut cadou norocul de a face un interviu cu ea. Era un spectacol, un joc de lumini şi simţiri, verva ei, umorul şi sfătoşenia contraziceau vehement vârsta de 90 de ani.
Marele actor Gheorghe Timică a remarcat-o pe tinerica venită din Craiova, Silvia, în corul teatrului. I-a spus să-şi ridice puţin fusta, o palmă peste glezne. Şi cum era moda, şi cum erau concepţiile pe atunci, ridicarea fustei lungi la un deget peste marginea botinelor era un gest de mare curaj, un strip-tease inacceptabil. S-a ruşinat cea din cor, viitoarea mare actriţă, dar a făcut cum i-a cerut cunoscutul Gheorghe Timică.
A urmat o invitaţie la cofetărie, au urmat câteva savarine şi cataifuri, şi până la urmă Silvia Dumitrescu a devenit doamna Timică şi pe propriile-i puteri a ajuns uriaşa actriţă. La 90 de ani, Silvia Dumitrescu Timică povestea savuros cum l-a râzgâiat toată viaţa şi cum l-a scutit de