Pe Harry Hole, inspector la secţia Omucideri a poliţiei din Oslo l-am întâlnit pentru prima oară în „Fantoma trecutului”, un roman despre o perioadă neagră a Norvegiei, care, în timpul celui de al doilea război mondial, a colaborat cu Germania nazistă.
În „Călăul”, nonconformistul criminalist se implică într-o anchetă la fel de dificilă, despre ravagiile pe care le provoacă în câteva familii setea de răzbunare.
Mai multe bănci din capitala Norvegiei sunt jefuite de către un hoţ ingenios şi îndrăzneţ, a cărui faţă este acoperită de o cagulă, astfel încât camerele de supraveghere oferă despre el puţine indicii. Poliţişti, medici legişti, psihologi intră în alertă şi încearcă să-l identifice cât mai rapid. Martorii interogaţi nu oferă, însă detalii revelatoare pentru prinderea făptaşului. El nu figurează nici în bazele de date cercetate cu minuţie, de parcă ar fi apărut din neant.
Ancheta condusă după regulile pe care poliţiştii le-au învăţat în şcolile lor de specialitate se dovedeşte a fi ineficientă. Zadarnic ei participă zilnic la şedinţe în care întorc probele pe toate feţele, fiecare avansând diverse supoziţii, nici una conformă cu faptele din realitate. De aceea, Harry Hole renunţă la metodele consacrate. După părerea lui, un caz dificil, insolit poate fi rezolvat numai printr-o abordare neconvenţională. Pentru aşa ceva acest inspector este cel mai potrivit, deoarece el se simte bine mai ales când lucrează pe cont propriu.
Calcă regulile fără să-i pese de consecinţe, face abstracţie de ierarhiile din poliţie, îi sfidează pe superiori, nu comunică restului echipei concluziile la care a ajuns. Nu se sfieşte să pătrundă în case fără să aibă mandat de percheziţie, încheie târguri cu prizonieri aflaţi în închisori, ca să-i ofere informaţii, foloseşte forţa pentru a obţine mărturisiri de la cei pe care îi suspectează, nu ezită să a