Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorii au aprobat despagubiri de 30 milioane de euro pentru Regele Mihai

Publicat in Adevarul, joi 14 aprilie 2005 ·

Printul Radu si principesa Margareta vor locui la Palatul Elisabeta Comisia juridica a Senatului a acceptat ca printul Radu Duda si sotia sa, principesa Margareta, sa poata folosi Palatul Elisabeta inclusiv dupa decesul fostului suveran, Regele Mihai. Potrivit proiectului de lege initiat de Guvernul Nastase si adoptat, ieri, in Comisia juridica a Senatului, Regele Mihai are drept de folosinta gratuita a acestui palat pe intreaga durata a vietii. Senatorii PSD s-au opus insa ca Radu Duda sa mai ramana in Palatul Elisabeta dupa ce socrul sau nu va mai fi. "E o discriminare fata de ceilalti copii ai regelui. Iar in ceea ce-l priveste pe asa-numitul principe, ce se intampla daca divorteaza?", a intrebat retoric senatorul PSD Serban Nicolae. Acesta a amintit ca nici printesa Diana nu a mai locuit dupa divort in acelasi palat cu fostul ei sot, printul Charles. Parlamentarii PSD au mai afirmat ca, acordandu-i lui Duda acest drept, se va crea o discriminare fata de fostii sefi de stat. Acestia au dreptul la o locuinta de protocol, dar familiile lor trebuie s-o paraseasca la 60 de zile de la decesul acestora. "Nu e nici o discriminare. Daca ar veni copiii lui Ion Iliescu si ai lui Emil Constantinescu, ar fi vorba de discriminare, dar, fiindca e vorba de Casa Regala, nu e", a afirmat sec senatorul UDMR Peter Eckstein. Proiectul de lege adoptat, ieri, in Comisia juridica a Senatului prevede acordarea fostului suveran a unor despagubiri banesti in valoare de 30 milioane de euro in schimbul Complexului Peles, care ramane in patrimoniul statului roman. Regele Mihai va primi, la Sinaia, doar Vila Cavaler, care face parte din Complexul Peles. Printr-o modificare adusa de comisie la acest proiect, la propunerea senatorului PSD Doru Taracila, ramane deschisa posibilitatea ca statul roman sa se judece cu fostul rege in alte chestiuni litigioase. Taracila a sustinut, in acest context,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°