La Roma, pe Via Veneto, am nimerit, întîmplător, în prima zi, într-un restaurant intitulat Hard Rock Cafe. Cînd am intrat, nu numai că erau peste tot ecrane enorme cu muzică bună (din "uriaşii" rock şi pop, de la Beatles la Madonna), dar chiar şi chelnerii cîntau şi vorbeau tare. Atunci am realizat că nu e doar un restaurant, ci un "concept" (cuvînt îndrăgit şi des folosit în zilele noastre) mai complex: restaurant, bar, sală de concerte, muzeu cu obiecte ce au aparţinut vedetelor rock, pop şi magazin.
Esenţa constă în muzica bună pe care o poţi auzi tot timpul, uneori şi live (există un program de concerte cu trupe din toată lumea). Dar şi în posibilitatea apropierii, măcar fetişiste, de idolii muzicali ai fiecăruia: cafenelele Hard Rock din lume deţin 70.000 de obiecte ce au aparţinut vedetelor rock şi pop (începînd cu chitara lui Eric Clapton şi a lui Pete Townsend de la The Who), grupate chiar şi într-un muzeu ("The Vault", în Londra). Exploatarea ideii de fan şi a nevoii acestuia de a-şi "pipăi" celebrităţile venerate este unul dintre motoarele succesului global al Hard Rock Cafe-urilor (căci este vorba de un lanţ internaţional, cu 140 de localuri pe şase continente, proiect demarat la Londra, în 1971). Altele sînt magazinele restaurantului (generatoare ale unei adevărate industrii, de la şepci la mp3-player-uri), hotelurile, cazinourile şi parcul tematic din SUA, precum şi mîncarea (să zicem, americană, de fast food mai elegant) şi cocktail-urile. La care se adaugă caritatea, cafeneaua iniţiind sistematic diverse acţiuni pentru sprijinirea copiilor orfani sau săraci, a campaniilor împotriva cancerului la sîn...
Pe scurt, o reţetă elaborată a unei afaceri de succes globale. Sigur că aceasta se bazează, în mare parte, pe întreţinerea nevoii de idoli a cetăţeanului societăţii de consum, doritor de oportunităţi concrete pentru a-şi pune în practică
