Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meme Stoica a luat foc! „N-am văzut aşa ceva de 20 de ani!" Porumboiu îl desfiinţează

Publicat in Adevarul, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Victoria Vasluiului cu Severin, venită după o fază controversată, l-a înfuriat pe Mihai Stoica.

„Ce a putut să facă ân această seară la Vaslui un tânăr şi distins arbitru, Cătălin Botaş, n-am mai văzut de 20 ani, de când se transmiteau meciurile doar la radio. Zeci de decizii care au dezavantajat Severinul, 2 puncte adăugate de Botaş Vasluiului în prelungiri după ce N'Doye împinge evident şi-şi dezechilibrează adversarul.

Anul trecut, Sibiul a dat gol valabil când dl Beto a luftat, iar un alt tânăr şi distins arbitru, Radu Petrescu, l-a anulat inventând un fault şi a scris istoria campionatului, Voinţa Sibiu retrogradată, CFR campioană.

Dacă Botaş nu va fi exclus, aşa cum a fost Petrescu (chiar dacă a mai apucat să facă praf un meci şi după Sibiu), o să cerem arbitri străini şi la amicale. Felicitări lui N'Doye pentru sinceritate, când a fostîntrebat dacă a făcut fault a răspuns că el e fotbalist, nu arbitru. Şi chiar e fotbalist. Dar oare Botaş e arbitru?", a scris Mihai Stoica pe contul personal de Facebook.

Replica lui Adrian Porumboiu nu s-a lăsat mult timp aşteptată. "Acest MM Stoica spune că nu a mai văzut aşa ceva? E normal pe undeva pentru că mintea lui a rămas âmpotmolită pe undeva într-o cutie de carton cu ceva ani ân urmă. Dacă n-ar fi aşa, ar trebui să se uite înapoi cu două săptămâni, nu cu 20 de ani, şi o să vadă cum Steaua a câştigat printr-un gol marcat din ofsaid în meciul cu Oţelul. Aşadar, să ne mai lase acest manager general cu ifosele pe care le are", a spus Porumboiu pentru gsp.ro.

Apoi, Porumboiu s-a referit şi l-a faza incriminată de MM. "Cred că am revăzut-o de aseară şi până acum de 100 de ori. Nu este fault. N'Doye nu-l împinge, nu-l incomodează, nu-i face nimic. Se dă fault doar pentru că se un jucător îl atinge cu o mână pe alt jucător? De fapt, şi pentru MM şi pentru toată lumea, pun o întrebare: dacă faza er

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 22 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 43 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 46 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 22 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 25 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 56 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum 33 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°