Serviciul de Ambulanţă Cluj nu mai dă curs solicitărilor venite din partea persoanelor care peste 70 de ani. Mai multe persoane în vârstă au reclamat faptul că deşi au solicitat ajutor de urgenţă salvările nu au venit la apelul lor. Ultimul caz reclamat s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, în localitatea Vişa, judeţul Cluj. Un bărbat în vârstă de 77 de ani, Mihai Fodor, a căzut de pe căruţă şi şi-a facturat câteva coaste. În urma accidentului, soţia bătrânului şi un nepot au sunat la 112.
„Era singur la câmp şi după accident a reuşit cumva să ajungă acasă. Primul apel l-am făcut la 112 la ora 14.30. Ne-au răspuns că nu au maşini suficiente sau că au alte cazuri mai grave şi în permanenţă ne spuneau să revenim. Am crezut că are fractură de coloană şi de aceea am crezut că e mai bine să nu îl mişcăm”, povesteşte Robert Gaşpar.
După mai bine de trei ore de aşteptare şi patru apeluri la 112, Robert Gaşpar şi-a dus bunicul la spital cu maşina personală. „De la 14.30 şi până la 17.00 am mai sunat de patru ori. Când am sunat ultima dată şi am avut convingerea că nu va veni nicio salvare, l-am urcat în maşină şi l-am adus la Clu,j la spitalul de urgenţă, unde a fost internat cu trei coaste rupte şi suspiciunea de hemoragie internă”, conchide Gaşpar.
„Mi-au închis telefonul în nas”
Un caz asemănător s-a petrecut joia trecută, fiind implicat chiar vicepreşedintele Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Vasile Grunea. Magistratul spune că o rudă de-a sa, Amalia Bojan, de 86 de ani, s-a simţit rău şi a sunat la 112 pentru a chema o ambulanţă.
„Persoana pentru care am solicitat ajutor locuieşte la 100 de metri de sediul ambulanţei. Fiica mea a fost acolo şi a cerut personal ajutor, dar i-au spus să sune la 112. Când a sunat şi au întrebat-o ce vârstă are persoana în cauză i-au spus că la vârsta de 86 de ani ce mai aş