Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobânzile la credite scad încet… dar scad

Publicat in Jurnalul, luni 9 aprilie 2012 ·

Deciziile Băncii Naţionale de reducere treptată a dobânzii de politică monetară, adoptate începând din noiembrie 2011, sunt contestate de un grup de analişti şi comentatori, căruia i s-au alăturat câţiva economişti din bănci. Ei o fac în contratimp cu realitatea, pentru că filmul… pieţei monetare curge şi tabloul s-a schimbat. Poziţiile lor critice, tot mai multe în vremea din urmă, se concentrează în jurul unor teze potrivit cărora "o piaţă a creditului nici nu mai există", iar "dobânda-cheie a BNR nu produce efecte practice".

Argumentele şcolii de la Banca Naţională sunt diametral opuse. Piaţa creditului există şi nici măcar nu e îngheţată. E drept, este foarte greu să fie mişcată, în direcţia sănătoasă desigur, în împrejurările în care patru ani de criză au schimbat radical şi obiceiuri, şi mentalităţi, şi teorii, şi practici. Dar tocmai această realitate naşte provocări. Pentru banca centrală, calibrarea ratei dobânzii-cheie, la niveluri cel puţin adecvate, este o temă cardinală.

Problema-problemelor este legată de două tendinţe ce nu se împacă între ele: economisirea creşte pe fondul cererii agregate negative, dar această creştere nu are forţa să compenseze scăderea dramatică a finanţării externe, în timp ce criza a împiedicat creditarea să mai funcţioneze cu toate motoarele, ca altădată. Banca Naţională s-a văzut nevoită să le dea semnale vizibile băncilor comerciale, reducând treptat dobânda-cheie şi acordând astfel o nouă şansă creditării în lei.

Prin canalele politicii monetare – care nu sunt blocate – li se transmite băncilor să reducă şi ele dobânzile, să dea credite, chiar să intensifice creditarea, îndeosebi către companii. De aici a început dezbaterea. De la avalanşa de opinii critice potrivit cărora "reducerea de către BNR a dobânzii-cheie e complet inutilă, pentru că nu se poate transpune în economia reală".

Acum însă argume

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 51 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 55 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 26 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°