"Scopul scuza mijloacele", axioma pe care s-a dezvoltat capitalismul post-decembrist, nu e nimic altceva decit conceptul mioritic din fotbal "la mica ciupeala". Orice meci international al unei echipe de fotbal din Romania, culminind cu echipa nationala, se desfasoara dupa acelasi scenariu. Un inceput sters din partea alor nostri, presarat cu erori grave din partea alor lor. Asadar, adversarii nu sint o echipa invincibila, constata cu optimism comentatorii. De cele mai multe ori pe finalul primei reprize, alteori, la jumatatea celui de-al doilea "act", adversarii deschid scorul. "Dintr-o faza care nu anunta nimic", isi exprima frustrarea aceiasi comentatori. Pentru un cunoscator, soarta partidei pare pecetluita. Timp de 15 minute ai nostri se apara ca brazii si reusesc sa degajeze toate baloanele trimise in careu. Prind curaj, si, pe un contraatac, rateaza o ocazie imensa de gol. Pina la fluierul de final, strainii mai marcheaza cel putin o data. "Meritam mai mult", e concluzia unanim acceptata de antrenor, jucatori si jurnalisti. Iar diferenta mica de scor, doua-trei goluri maxim, mai ca le da dreptate. Se cauta apoi vinovatii. Primele variante, lipsa de valoare a jucatorilor nostri sau arbitrajul care ne-a dezavantajat in momentele cheie ale meciului. Analizele exhaustive pun in discutie viata de noapte a jucatorilor, scandalurile din fotbalul romanesc, lipsa de profesionalism a patronilor sau presedintilor, situatia jalnica de la nivelul echipelor de juniori. Fireste, banii: "un jucator de-al lor valoreaza cit toata echipa noastra". Niciodata nu se discuta despre atitudinea jucatorilor in teren. Or, ce deranjeaza cel mai mult la reprezentarea fotbalului nostru in competitiile internationale nu este infringerea in sine, ci modul in care sintem infrinti. Mereu dupa acelasi scenariu, mereu fara sa aratam nimic, mereu la limita, mereu cautind si gasind scuze. De la "a