Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final luminos în scandalul becurilor. Administrația "a rupt" colaborarea cu firma din Cluj

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 ·

În oraş ar fi trebuit să fie montate becuri economice, astfel încât facturile să fie reduse. Din păcate, specialişti nu confirmă o reducere, iar consilierii locali au pus, în sfârşit punct asocierii cu firma respectivă, în ciuda unui eventual proces.

În anul 2005 a fost semnat un contract prin care o firmă din Cluj ar fi trebuit să aducă o reducere la cheltuielile bugetului local. Din montarea unor becuri economice s-a estimat atunci o reducere de aproape 39 la sută din factură, dar în urma a două studii a reieşit faptul că realitatea este cu totul alta.

Astfel, analiza făcută de Universitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa şi o firmă din Timişoara spune că „situaţia iluminatului public din municipiul Reşiţa este departe de obiectivul contractului“, respectiv „nu se poate vorbi de vreo profitabilitate a investiţiei efectuate“. Reprezentanţii municipalităţii s-au întâlnit de două ori cu reprezentanţii firmei clujene, iar reşiţenii au luat decizia de a revoca acest contract, la care ultima factură a fost de 15.000 de lei.

„Raportul Curţii de Conturi este foarte clar. Trebuie să luăm măsuri, pentru că este o asociere anormală. Eu unul nu mai vreau să plătesc nicio factură“, a spus Mihai Stepanescu, primarul municipiului.

În urma analizei făcute de firma din Timişoara, costurile administraţiei publice în perioada iulie 2006 - septembrie 2010 au fost de 677.802 euro, din care au fost achitaţi 572.839 de euro. Mai mult decât atât, Monica Ocnean, reprezentantul firmei respective, a precizat că „în opinia noastră, investiţia realizată în cadrul contractului pentru modernizarea iluminatului public nu a avut ca rezultat diminuarea consumului cu 40 la sută, ba mai mult, se constată, în ultimul an, o creştere a consumului cu 27,44 la sută faţă de anul de referinţă 2005“.

Ce spun reşiţenii

Reşiţenii spun că revocarea contractului este o ide

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. Rapoarte contradictorii privind găsirea elicopterului preşedintelui iranian

Mediafax acum 26 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 54 minute
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°