UPDATE Ministerul Justiţiei a anunţat marţi că nu a fost informat şi nu deţine documente cu privire la o eventuală punere în libertate a lui Omar Hayssam.
-----
Omul de afaceri Omar Hayssam a fost eliberat luni, după ce condamnarea la sa patru ani de închisoare în Siria a fost executată. Ion Cazacu, avocatul lui Omar Hayssam, a declarat că nu ştie unde se află clientul său. "Familia acestuia nu m-a contactat", a explicat el la Realitatea TV.
Avocatul a spus că este posibil ca omul de afaceri să nu fi părăsit închisoarea dacă în cazul său au mai apărut noi acuzaţii.
Avocatul care l-a apărat pe Omar Hayssam, Ion Cazacu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că există un document oficial de la Procuratura generală a Siriei, transmis tatălui sirianului, în care se arată că există o deciziei de executare a patru ani de închisoare, începând cu 9 ianuarie 2008. Potrivit avocatului, prin deducţie, în 9 ianuarie 2012 pedeapsa a fost considerată executată.
Avocatul a menţionat că nu are cunoştinţă dacă în Siria pe numele lui Omar Hayssam există şi alte decizii de condamnare sau de executare a unor pedepse.
Ion Cazacu a spus că nu ştie unde este în prezent Omar Hayssam.
"Nu ştiu unde este Omar Hayssam, nu m-a informat familia lui nimic", a spus avocatul Cazacu.
Hayssam a fost condamnat la 20 de închisoare de către justiţia românească, pentru terorism, şi la încă trei ani pentru deturnare de fonduri. A fost arestat în cazul răpirii a trei jurnalişti români în Irak, în 2005, dar a reuşit să fugă din ţară în 2006, după ce a fost eliberat din închsioare din motive medicale. S-a aflat apoi că Omar Hayssam a fugit în Siria.
În 2010, în timpul unei vizite în România, Bashar Al-Assad afirma că Hayssam nu va fi extrădat în România cât timp se află în închisoare în Siria. De altfel, în timpul acestei vizite a fost semnat şi acordul pri