Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turişti de septembrie pe malul mării

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 septembrie 2010 ·

Vremea frumoasă şi preţurile mai mici din această perioadă au atras 10.000 de oameni pe litoral.Pe litoralul românesc se află, în acest moment, aproape 10.000 de turişti, cei mai mulţi veniţi prin programul „Litoralul pentru Toţi“, în Mamaia şi Neptun.

Pentru un sejur de şase zile, aceştia plătesc 159 de lei de persoană dacă se cazează la un hotel de două stele, şi 399 de lei dacă stau la un hotel de patru stele. Pe lângă preţurile mici, ei au parte şi de vreme frumoasă şi apă numai bună de scăldat, deşi am trecut de jumătatea lunii septembrie. Ieri, la amiază, afară au fost 32 de grade în aer, iar temperatura apei mării a atins 20 de grade Celsius.

Scoici pentru grupa mică

Salvamarii se află încă la datorie şi îi supraveghează din foişoare pe turiştii care intră în apă. Dorica Aivăncesei (56 de ani), din Bucureşti, a profitat de vremea frumoasă de afară şi a venit la mare pentru un weekend. Ea s-a cazat la Techirghiol, însă a venit să facă plajă la Mamaia. „Sunt educatoare la Grădiniţa nr. 192 «Pisicile Aristocrate» din Bucureşti. Bugetul mi-a permis să mă bucur de mare doar un weekend, în septembrie. Am profitat de soare şi am venit pe plajă să mă bronzez şi să ofer scoici copiilor mei de la grupa mică. Vom face flori din scoici şi multe alte activităţi constructive", spune Dorina Aivăncesei.

Preţuri la jumătate

Turista bucureşteană Elena Dima (74 de ani) este pentru a doua oară în acest an pe litoral. „Am stat zece zile în iulie, în Mamaia, la Casa Vrancea. Apoi am fost o lună la Borsec şi acum, toamna, am revenit pe litoral. Diferenţa de preţuri este colosală", mărturiseşte turista. În iulie a plătit pentru nouă nopţi de cazare 900 de lei, adică 100 de lei pe noapte. Acum, în septembrie, plăteşte 40 de lei pe noapte. „Pentru că este mult mai ieftin, voi sta până la 1 octombrie în Mamaia. În iulie alergam câte trei kilometri pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 24 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°