Puterea abstracţiei deseori înlocuieşte sau întrece legea naturii, peste care un gînd de-al nostru -, ivit în culmea civilizaţiei tehnice şi a descoperirilor şi invenţiilor de tot felul -, ne îndeamnă să credem că sîntem stăpîni.

În mintea noastră, a număra ceva, înseamnă şi a poseda acel lucru. Chiar şi într-un stadiu mai puţin evoluat, cum era cel în care se împlinea anul 1000, de la Cristos, efectul numărătorii,... nu se poate spune că producea monştri, în felul în care se afirmă în general despre somnul raţiunii că ar da naştere acelor făpturi teribile; dar, numărătoarea abstractă, existînd totuşi, dublată de întunericul ori fanatismul religios, operà încă de pe atunci. Şi s-au tras clopotele. S-a înghesuit lumea prin biserici. S-a spovedit. S-a împărtăşit. Cei bogaţi şi avînd conştiinţa necurată îşi împărţiseră averile celor săraci, ori le spălau de zor picioarele zdrenţăroşilor, ca regele Spaniei...

Natura, dacă, - antropomorfizăm, - privea nedumerită acest spectacol al neamului omenesc, habar neavînd că pe una din poalele ei fluturată de vînt scria mare de tot, să vadă întreaga lume:

Sîntem în anul 1000, judecata Domnului vă aşteaptă.

*

* *

Convenţiile, în mintea omenească, sînt darul nostru înnăscut şi desăvîrşit de civilizaţie, cel mai puternic în raport cu legile şi cu întocmirile naturii. Cînd omul aplică în natură o abstracţie de-a lui, nu neapărat începînd cu numărul matematic, şi cînd această abstracţie dă rezultat - şi de cele mai multe ori fenomenul se întîmplă - el are îndreptăţirea de a crede că aşa se va întîmpla întotdeauna.

E de presupus că, după trecerea anului 1000, lumea a fost uimită, sau nu-i venea să creadă că totul continua să meargă înainte, ca şi cum Cel de sus ar fi uitat prăpădul şi tot ce se cuvenea să urmeze.

De fapt, ne pare rău şi cînd ceva pr