Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Lucescu: „Parcă am fost nebuni!“

Publicat in Adevarul, duminică 11 octombrie 2009 ·

Răzvan Lucescu spune că dezastrul a început după ce România a primit golul al doilea. Selecţionerul echipei naţionale, Răzvan Lucescu, şi-a găsit cu greu cuvintele la finalul partidei. „În situaţii de genul acesta nu mai ai ce să zici. Dezastrul a pornit după golul doi. După ce am rămas în 10 oameni, noi făceam pressing de parcă am fi putut egala. Ne-am pierdut capul. Există şi astfel de situaţii, dar trebuie să ştim cum să reacţionăm. A fost o noapte tâmpită, total greşită, într-o atmosferă groaznică. E în primul rând vina mea pentru rezultat”, a spus Lucescu jr, care nu consideră că cei doi lideri ai naţionalei ar fi luat cu intenţie avertismentele: „Nu cred că Mutu şi Chivu au luat cartonaşele pentru a nu juca cu Feroe. Să lăsăm lucrurile acestea. Fotbalul românesc trece plin clipe foarte grele. Strângem rândurile şi privim înainte! Altceva nu avem ce face!”

Lupescu: „Să vină alţi jucători!”

Umilinţa trăită de echipa naţională la Belgrad l-a marcat şi pe directorul general al Federaţiei, Ionuţ Lupescu. „Ne-am arătat limitele şi nu înţeleg de ce nu am avut nici măcar motivaţie. Înţeleg că poţi să pierzi, dar nu poţi fi umilit aşa. Nu mi-a plăcut Mutu, iar Răzvan trebuie să tragă linie şi să aducă jucători cu foame de afirmare!”, a reacţionat „Kaiserul”. Nici ceilalţi oameni din lumea fotbalului nu au rămas indiferenţi. „Stau şi mă întreb dacă fotbaliştilor le e ruşine. Unii căutau cartonaşe, alţii s-au făcut că aleargă. Nu Răzvan e vinovat, ci jucătorii”, a declarat preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir.

„E ruşinos. Nu este un accident. Răzvan e un mare antrenor, dar nu poate fi selecţioner”, l-a contrazis Gigi Becali, susţinut şi de finanţatorul Craiovei, Adrian Mititelu: „Aşa trebuia să fie şi cu Franţa, dacă nu era Dumnezeu cu noi. Am pus un antrenor, doar că e simpatic şi că e fiul lui Lucescu. Reconstruim echipa cu j

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 36 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 15 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 18 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°