Vorbeşte despre fratele său întotdeauna cu ochii în lacrimi, cu dor şi fascinaţie. Îi recită versurile cu emoţie şi îşi mărturiseşte mândria de a fi făcut parte din viaţa unui geniu.

Este unul dintre „buzeştenii“ Craiovei, aşa cum îşi spun absolvenţii Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti, lucru pe care îl menţionează ca fiind un detaliu ce contează atunci când trebuie să parcurgi cu înţelegere evoluţia profesională a unei persoane. În 1948 făcea două clase într-un an. De pe atunci George Sorescu avea ca loc favorit biblioteca. Un an mai trârziu ajungea deja în capitală, ca student la Litere. La catedră s-a aşezat prima dată la Liceul Traian din Drobeta Turnu Severin, ca profesor de limbă şi literatură română. Îşi aminteşte cu plăcere de acea perioadă trăită prin corespondenţă cu Marin Sorescu, student pe atunci al Universităţii ieşene A.I. Cuza. „Îmi zicea: «Hai să luăm literatura cu asalt, tu dintr-un colţ de ţară şi eu din alt colţ, de aici, de la Iaşi»“, povesteşte profesorul, devenit în acel timp preşeintele Cenaclului literar Alexandru Vlahuţă.

O viaţă dedicată scrisului

De numele lui George Sorescu se leagă sute de articole şi microstudii publicate în reviste precum „Convorbiri literare“, „Tribuna“, „Tomis“, „Ramuri“, în „Analele Universităţii“, instituţie pe care poate spune că o ştie bine, fiind parte din ea de la începuturi. De altfel, în Craiova a venit întâi ca asistent al lui Ion Zamfirescu.

Acum este profesor doctor consultant al Universităţii, iar până în prezent a condus peste 30 de doctoranzi. A început cu versuri, iar volumele „Întoarcerea Euridicei“, „Desen sonor“ şi „Aripi în timp“ bătătoreau drumul publicării. Dar a pus punct poeziei, când a înţeles că-i rolul altcuiva să o scrie mult altfel şi atât de bine. „Am ales studiile de istorie şi critică literară. Marin era un creator în toată puterea cuvântului. Avea acest da