Există mai multe metode de batjocorire a culturii la televizor.

Cea despre care se scrie cel mai puţin e transformarea culturii într-un domeniu arid, pretenţios până la leşin, despre care poţi vorbi numai cu degetul la tâmplă, înecat de suspine metafizice. Plictisindu-se repede, publicul se distanţează de emisiunile de cultură prost făcute. Le priveşte cu circumspecţie şi silă, de parcă i s-ar da ulei de ricin. O emisiune din spaţiul culturii îşi poate păstra privitorii doar dacă amfitrionul ei exercită şarmul naturaleţei. Cultura trebuie privită ca un produs viu şi abordată accesibil. Cine o urcă în zone rarefiate sau vede în ea o mumie plantată într-un muzeu îi face un deserviciu egal cu deserviciul făcut publicului.

O altă formă de insultare a culturii e programarea emisiunilor ei la ore neconvenabile. Nu se ştie cine a decis că doar huhurezii şi insomniacii au dreptul să vadă un interviu al Eugeniei Vodă sau o discuţie a Marinei Constantinescu. Cert e că majoritatea acestor programe sunt surghiunite în miez de noapte („Garantat 100%” e excepţia), după care directorii de programe constată anemia audienţei. Dacă tot nu se uită nimeni la emisiunile astea, hai să le ascundem, judecă ei. Nimeni nu pune problema invers: lumea nu se uită tocmai din cauza orelor târzii de programare. Iar când nici exilul nocturn nu ajunge, se trece la soluţia finală: emisiunea e scoasă din grilă, înmormântată discret şi acoperită cu pământul uitării. „Cultura libre” sau „Parte de carte” sunt doar două exemple de execuţie sumară, pe când „Lumea citeşte” a ajuns să ofere reluări ale reluărilor.

Şi fiindcă până şi batjocura trebuie împrospătată, în ultima vreme cultura devine izvor de comparaţii nedemne. Metoda e simplă. Cineva ia un nume sonor din cultură şi-l bagatelizează prin raportarea la contemporaneitate. Victima la modă pare să fie Mozart, al că