Simplificarea şi falsificarea istoriei se întâlnesc în punctul comun al ignoranţei şi manipulării. Vreme de trei zile, pe mai toate canalele TV s-au debitat, în ciuda celor doar două decenii care au trecut de la evenimentele cărora cei mai mulţi le-am fost martori nemijlociţi, cele mai năstruşnice şi mai neadevărate informaţii despre evenimentele petrecute la Bucureşti în 13-15 iunie, cunoscute sub eticheta parţială de „mineriada din Iunie”.

Am aflat astfel ca în 13 iunie minerii s-au năpustit asupra populaţiei paşnice a Capitalei, zvântând în bătaie mii de oameni şi devastând sedii de partide politice din Opoziţie. În urma confruntărilor (dintre nu se ştie exact cine) şi-ar fi pierdut viaţa peste 200 de persoane! Ultima cifră, recitată cu candoare de crainicii TV şi aşternută cu aceeaşi candoare pe hârtie de către scribii de prin redacţii a căror unică sursă de documentare pare a fi fost urechea şi bârfa, m-a pus serios pe gânduri. Dar dacă aşa stau lucrurile? Dacă morţii mineriadei nu au fost cei 5, cunoscuţi de-acum, în urma proceselor care s-au derulat, ci cu 195 mai mulţi? N-au avut ei rude, prieteni, cunoscuţi care să le fi reclamat dispariţia? Ce s-a întâmplat cu trupurile neînsufleţite? Este cumva o continuare a macabrului scenariu de la Revoluţie, cu cele 40 de cadavre de la Timişoara, de asemenea neidentificate şi arse la crematoriul din Bucureşti? Ce crematorii au lucrat pe şest în anul 1990? Cine a manevrat, în tăcere desăvârşită, aceste situaţii?

Şi, mai ales, cine erau ei, morţii Pieţei Universităţii, despre care, iată, ştim doar că au fost mult mai mulţi decât se credea?

Există, o tehnologie a manipulrii. Ea a fost folosită cu succes de-a lungul timpului şi am să dau un singur exemplu: cei 11.000 de ţărani ucişi la răscoala din 1907. Cifra a fost scoasă din condeiul acid al lui N.D. Cocea, adversar încrâncenat al regelui. N-a avut nic