Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii de baştan la Administraţia Fluvială

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 martie 2008 ·

Venituri lunare de 17.900 de lei pentru directorul general şi 14.900 de lei pentru directorii executivi, acestea sunt sumele cu care se mândreşte în ultimii doi ani Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), autoritate care are sub tutelă căile navigabile ale fluviului în sectorul românesc.

„Aceste venituri erau cele mai mari la nivelul transporturilor din ţara noastră, este vorba doar de sectorul public“, spune Ştefan Frunză, preşedintele CNSLR Frăţia, filiala Galaţi, federaţie sindicală ce reprezintă şi salariaţii de la AFDJ.

Dacă persoanele din conducere aveau cele mai mari salarii din sistemul transporturilor publice, angajaţii din subordine aveau cele mai mici lefuri. „Este ceva de neconceput ca directorii să aibă astfel de câştiguri, iar media salariilor angajaţilor - în jur de 200 de euro - era cu 30% mai mică decât cel mai apropiat venit din sistem. Este o diferenţă imensă“, explică Ştefan Frunză.

60.000 de euro pentrudirectorul generalI

onel Malenda, directorul general AFDJ, confirmă veniturile mari ale persoanelor din funcţii de conducere. „Nu ştiu dacă sunt cele mai mari din sistemul de transporturi publice, nu pot comenta acest aspect, însă erau până anul trecut undeva până în 20.000 de lei pe lună. S-au acordat salarii de 5.000 de lei, la care se adăugau prime şi sporuri lunare de peste 10.000 de lei“, recunoaşte Ionel Malenda, numit la finalul anului trecut în funcţie.

Cu toate acestea, şeful AFDJ susţine că din 2008 nu se mai acordă primele de 10.000 de lei pe lună. Legea care nu împiedică astfel de venituri la AFDJ, dar mai ales desele numiri politice în fruntea instituţiei au dus la cheltuieli lunare, pentru cei şapte directori, de 280.000 de euro anual. Numai câştigurile anuale ale directorului general depăşeau 60.000 de euro. „În şedinţele de consiliu de administraţ ie al societă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 44 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°