Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pancone declanşează revoluţia în Giuleşti: "Pancu nu-i Sotelo!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 27 mai 2012 ·

Fanii rapidişti nici nu concep ca atacantul de 34 de ani să nu continue în Grant pentru cel puţin încă un sezon. Daniel e tentat să se întoarcă acasă, la Iaşi

Supăraţi că echipa favorită a rămas şi în acest sezon fără vreun trofeu, suporterii din Grant văd renunţarea la Daniel Pancu precum încă o dezamăgire şi i-au transmis clar lui George Copos să-i ofere un nou agajament idolului tribunei! "La cei 34 de ani ai săi, Pancone a arătat mai multă dăruire decît oricare altul. Mereu cînd a fost trimis în teren a dat totul. E unul de-ai noştri şi trebuie să rămînă, indiferent ce antrenor va veni! Mai poate juca încă un an fără probleme, nu se poate să fie tratat precum unul ca Sotelo, de exemplu. În plus, Iencsi a pus ghetele-n cui, e nevoie de el în club şi sperăm să-l vedem aici în sezonul viitor", a spus unul dintre liderii de galerie.

De asemenea, ultraşii i-au adresat lui Copos şi o scrisoare deschisă pentru a-l convinge să nu-l îndepărteze pe Pancu: "Atunci cînd s-a întors, a acceptat un salariu de junior fără să clipească. De ce? Pentru că urma să evolueze la clubul pe care îl iubeşte cel mai mult. Domnule Copos, întreaga suflare vişinie vă roagă să nu renunţaţi la Pancu! Nu-l aruncaţi ca pe o măsea stricată! Nu mai faceţi greşelile din trecut!".

"Pancu e un simbol pentru Rapid şi, la finalul sezonului, îi vom oferi un nou contract. Va rămîne în Giuleşti pînă la pensie"

Constantin Zotta, în luna februarie

"Ştiam încă din iarnă că nu mai sînt dorit, am spus-o atunci şi nimeni nu m-a crezut. Asta e, nu sînt nici primul şi nici ultimul care pleacă aşa din Giuleşti"

Daniel Pancu, atacant Rapid

24 de minute a jucat Sotelo pentru Rapid în retur. Argentinianul a fost plătit cu 8.000 de euro lunar

"N-aveam cu cine lua titlul!"

Mircea Rednic spune că el a fost singurul antrenor care a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°