Ion Marin este şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean dar recunoaşte că perioada de vârf a carierei sale a fost ca poliţist la biroul judiciar. Ion Marin a lucrat la fabrica de motoare electrice de la Piteşti dar romanele poliţiste l-au făcut să îndrăgească meseria de miliţian. A muncit mult şi a făcut toul să îşi împlinească visul: acela de a pedepsi criminalii, violatorii şi tâlharii.
Ion Marin îşi aminteşte că în copilărie şi în adolescenţă citea foarte mult şi îi plăceau în special romanele poliţiste. Şi-ar fi dorit să ajungă să investigheze cazurile despre care citea în cărţi dar a urmat Liceul Industrial Electro Argeş din Curtea de Argeş.
A lucrat an şi jumătate la fabrica de motoare electrice la Piteşti şi pentru că vroia mai mult s-a decis să se facă miliţian.
"Aveam un vecin care era miliţian şi l-am întrebat care este forma de învăţământ care se urmează ca să te faci miliţian. Mi-a spus cum stă problema şi m-am decis să intru în miliţie, bineînţeles cu gândul să ajung să lucrez la judiciar. Ăsta a fost visul meu din totdeauna de când am aflat eu de poliţie. Nu economic, nu circulaţie, nimic altceva, vroiam să investighez furturi, violuri, tâlhării, omoruri, ce e mai rău în materie de infracţionalitate", ne-a povestit Ion Marin.
Aşa se face că la 19 ani a dat examen Şcoala de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, a fost admis şi timp de trei ani a făcut şcoala la Băneasa.
"Au fost trei ani grei în care îmbinam cartea cu muncile agricole. Ani în care ne obligau să învăţăm pentru că erau standarde ridicate dar ne obligau să şi muncim. Aveam o fermă unde săpam, prăşeam, dar eu eram obişnuit cu ele de acasă", îşi aminteşte Ion Marin.
În 1986 a absolvit şi a lucrat doi ani la Poliţia Capitalei la Biroul Judiciar. Între timp s-a căsătorit cu o fată pe care o cunoscuse în şcoală iar în 1990 s-a mutat la Buzău.
"Ieşi