Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Frăţilă pentru Dinamo: 74 de goluri şi un fanion

Publicat in Pro Sport, joi 18 iulie 2013 ·

Ionuţ Negoiţă a primit un cadou neaşteptat de la unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria „câinilor“. Este vorba de un fanion trimis de omul care a înscris 74 de goluri în tricoul roş-albilor

Constantin Frăţilă a auzit că Dinamo vrea să deschidă un muzeu şi s-a gândit să doneze un fanion vechi de 50 de ani

Pentru că nu se poate deplasa, gloria „câinilor“ a trimis fanionul prin intermediul unui fan

La sfârşitul conferinţei de ieri în care dinamoviştii şi-au prezentat noul echipament, Ionuţ Negoiţă a avut parte de un cadou neaşteptat. Un fan al „câinilor“ a mers la principalul acţionar din „Ştefan cel Mare“ şi i-a înmânat acestuia un fanion. Îngălbenit de timp, steagul avea fotografiile lui Lucescu, Pârcălab, Piţi Varga, Radu şi Nelu Nunweiller, Datcu şi Frăţilă. Chiar ultimul este cel care se află în spatele acestui gest emoţionant.

În vârstă de 70 de ani, fostul atacant al „câinilor roşii“ a auzit îndemnul lui Negoiţă din urmă cu câteva luni. „Vrem să facem un muzeu al clubului, îi rog pe fanii care au anumite materiale cu Dinamo să le doneze“, a spus atunci omul de afaceri. Frăţilă a vrut să contribuie la acest proiect şi chiar dacă nu se poate deplasa decât cu ajutorul cârjelor din cauza unei coxartroze la şold, gloria dinamovistă a trimis un fanion. Prin intermediul unui fan care a venit ieri la conferinţa de presă, Frăţilă a mai făcut un gest pentru echipa la care a jucat în zece sezoane, 168 de meciuri (74 de goluri).

Cu atât am putut eu, la vârsta mea, să mai ajut Dinamo. E un cadou de început de drum. Ţin mult la acest fanion, l-am păstrat zeci de ani, nu l-am deteriorat. Sper să fie la loc de cinste

Constantin Frăţilă, fost atacant Dinamo

Ionuţ Negoiţă a primit un cadou neaşteptat de la unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria „câinilor“. Este vorba

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 35 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 6 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 3 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°