În cursul zilei de azi, conducerea Instituției Prefectului Vrancea s-a întâlnit cu reprezentanții Autorității Electorale Permanente, conducerea Serviciului de Evidență a Persoanelor si a Biroului Electoral Județean.
În cadrul acestei ședințe de lucru s-au dezbătut probleme legate de lista electorală permanentă, licitația pentru buletinele de vot, numărul secțiilor de votare și modificări față de Referendumul din iunie 2012 şi nstituirea obligativităţii pentru candidaţii la alegerile parlamentare de a efectua orice plată pe timpul campaniei electorale doar dintr-un cont special.
„Reactualizarea listelor electorale se fac în momentul de faţă de către Serviciul de Evidenţa a Populaţiei. Aceste liste vor fi transmise către primării, cel târziu în data de 24 octombrie, aşa cum prevede termenul legal. După ce vor fi preluate de către primari, aceste liste vor putea fi consultate de orice persoană interesată. Dacă ne referim la numărul buletinelor de vot, vă pot spune că vor fi tipărite în număr egal cu cel al cetăţenilor cu drept de vot, înmulţit cu doi, adică separat pentru Senat şi Camera Deputaţilor, plus încă o rezervă de 10%, ceea ce - la 320.144 alegători din judet - înseamnă peste 704.000 buletine de vot", a arătat prefectul Cătălin Popescu.
La Prefectura Vrancea au fost centralizate şi datele privind numărul de alegători la alegerile parlamentare din 9 decembrie, diferenţiaţi pe colegii.
Lista poate fi consultată aici: