Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutor inedit. O tânără a împărţit bomboane pentru gât protestatarilor să poată striga mai tare

Publicat in Antena 3, joi 2 februarie 2012 ·

Cei aproximativ 40 de protestatari care au participat la un miting în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca au primit bomboane pentru gât ca să nu răguşească şi să poată striga mai tare lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, informează Mediafax.

Cei aproximativ 40 de protestatari s-au adunat, în jurul orei 18.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde au scandat "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Boc, demisia pe loc", "Voi nu privatizaţi, voi ne furaţi".

O tânără aflată în grupul protestatarilor a împărţit bomboane pentru gât, astfel încât aceştia "să nu răguşească de la ger şi să poată striga cât mai tare".

Protestul a durat două ore, manifestanţii participând şi la un marş pe Bulevardul Eroilor până la Prefectura Cluj, după care s-au întors în Piaţa Unirii.

Cei aproximativ 40 de protestatari care au participat la un miting în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca au primit bomboane pentru gât ca să nu răguşească şi să poată striga mai tare lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, informează Mediafax.

Cei aproximativ 40 de protestatari s-au adunat, în jurul orei 18.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde au scandat "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Boc, demisia pe loc", "Voi nu privatizaţi, voi ne furaţi".

O tânără aflată în grupul protestatarilor a împărţit bomboane pentru gât, astfel încât aceştia "să nu răguşească de la ger şi să poată striga cât mai tare".

Protestul a durat două ore, manifestanţii participând şi la un marş pe Bulevardul Eroilor până la Prefectura Cluj, după care s-au întors în Piaţa Unirii.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident aviatic grav cu o aeronavă civilă inchiriată de MApN. Avionul s-a răsturnat la Buzău

Mediafax acum 24 minute
Pilotul şi copilotul nu au fost răniţi. Aeronava lua la bord militari paraşutişti de la Buzău, în baza unui acord de colaborare între MApN şi Ministerul Transporturilor. Nimeni nu a fost rănit, se evaluează pagubele avionului şi se anchetează cauza

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum 22 minute
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum 35 minute
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum 58 minute
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Paul McCartney întoarce banii cu lopata. Starul a devenit primul muzician britanic miliardar

Mediafax acum 37 minute
Paul McCartney a intrat în clubul miliardarilor, potrivit clasamentului anual al celor mai bogaţi 350 de oameni din ţară, prezentat vineri de Sunday Times. În vârstă de 82 de ani, el a urcat pe locul 165, culegând roadele numeroaselor sale concerte

O nouă lege din Florida elimină referinţele la schimbările climatice / Guvernator: ”Legea va ţine turbinele eoliene departe de plajele noastre”

G4Media acum 55 minute
O nouă lege din Florida, promulgată miercuri de guvernatorul republican Ron DeSantis, elimină referinţele la schimbările climatice din textele oficiale ale statului. Casa Albă şi politicienii democraţi au criticat dur textul, transmite France Presse

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°