Un cuvânt argotic necuprins în dicţionarele noastre generale, stabil ca sens, dar cu mai multe variante fonetice şi ortografice, este ixivă (sau icsivă, exivă, ecsivă...). Termenul a fost înregistrat de V. Cota, în micul său glosar de argou din 1936 (Argot-ul apaşilor. Dicţionarul limbii şmecherilor), în forma de plural icsive, cu definiţia "acte, hârtii fără valoare". După mai bine de jumătate de secol, cuvântul pare să fie încă în circulaţie, mai ales în limbajul lumii interlope. A reapărut într-un reportaj despre hoţii de buzunare (din revista Flacăra, nr. 22, 1993), tot la plural, cu explicaţia "acte". Într-un alt articol (din Adevărul, 13.07.2005), se inventariau "cuvintele cele mai utilizate în argoul şuţilor", amintindu-se şi de ixivă ("act"). Un alt text jurnalistic sugera o anumită specializare semantică: "buletinul şi paşaportul, numite generic Ťexiveť, rămân întotdeauna la proxenet" (Ziarul de Iaşi, 23.10.2001).
Glosarele şi dicţionarele de argou apărute în ultimii douăzeci de ani au înregistrat termenul, dar au căzut în capcana variantelor sale, pe care le-au tratat ca şi când ar fi fost cuvinte diferite. Glosarul lui T. Tandin (Limbajul infractorilor, 1993) cuprinde, la litera E, forma ecsivă, în expresia a da ecsivă, cu sensul "a da de ştire, a anunţa", iar la litera I - forma ixivă, cu pluralul ixive şi explicaţia "acte de identitate". Nina Croitoru Bobârniche, în prima ediţie a Dicţionarului de argou al limbii române (1996), defineşte cuvântul ecsivă ca "bilet trimis clandestin de deţinuţi de la o celulă la alta; scrisoare trimisă acasă prin unul din vizitatori, fără ştirea ofiţerilor din penitenciar", iar ixivă (cu pluralul ixive) - "acte, buletin de identitate". La ediţia a doua (2003), autoarea adaugă la ecsivă sensul "ştire, anunţ", ilustrat de expresia preluată probabil de la Tandin (a da ecsivă). George Volceanov şi Anca Volce
