Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci curse aeriene au fost anulate pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorii

Publicat in Romania Libera, luni 6 februarie 2012 ·

Cinci curse aeriene care trebuia să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul din Iaşi au fost anulate luni, până în prezent, în timp ce zborul de Viena a fost redirecţionat spre Aeroportul Otopeni, din cauza ninsorii şi a vizibilităţii reduse, relatează Mediafax.

Directorul Aeroportului Iaşi, Gheorghe Corjăuţeanu, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că până la ora 15.30, au fost anulate două curse Bucureşti-Iaşi, două curse Iaşi-Bucureşti, toate aparţinând companiei Tarom, precum şi zborul Carpatair Timişoara-Iaşi, care trebuia să aterizeze la Iaşi, la ora 10.00.

Totodată, zborul de Viena, care urma să ajungă la Iaşi la ora 13.00, a fost redirecţionat spre Aeroportul Otopeni, unde a aterizat în condiţii de siguranţă.

Luni, pe Aeroportul din Iaşi a aterizat un singur avion, cel de Bucureşti, zborul înregistrând o întârziere de o oră şi jumătate.

"Cauza anulării zborurilor o reprezintă condiţiile meteo nefavorabile. Vizibilitatea e redusă, nu se văd balizele. Doar un zbor de Bucureşti a putut veni, însă a ajuns la ora 10.30, faţă de ora 9.00, cum era programat. Avionul de Viena a ajuns deasupra aeroportului, dar nu a putut ateriza, aeronava fiind redirecţionată spre Bucureşti", a afirmat directorul aeroportului ieşean.

El a precizat că, cel mai probabil, vor fi anulate toate zborurile de luni de pe aeroportul ieşean.

"Mai avem cinci curse azi (luni - n.r.), între care două Bucureşti-Iaşi şi două retur, precum şi avionul de la Timişoara. Îmi este greu să cred că se va putea opera în următoarele ore. Meteorologii spun că la Iaşi ninsorile se vor opri la miezul nopţii, iar cel mai probabil de mâine dimineaţă activitatea reintră în normal", a spus Gheorghe Corjăuţeanu.

Cinci curse aeriene care trebuia să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul din Iaşi au fost anulate luni, până în prezent, în timp ce zborul de Viena a fo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. El s-a ridicat în picioare la marginea patului

BusinessMagazin acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°