Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case de orfani cumpărate pe bani grei

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 19 mai 2005 ·

Achiziţiile din fonduri PHARE făcute de Direcţia Generală de Asistenţă Socială Mureş au fost luate la puricat de PNA. Anumite voci vorbesc de spălare de bani şi de luare de mită, după ce din peste 500.000 de euro au fost cumpărate 13 case şi amenajat un alt centru.

Miros penal şi alte achiziţii făcute de instituţie, iar organele de anchetă au ridicat toate documentele justificative fără a face însă vreo apreciere asupra situaţiei. Cu totul surprinzător, casele cumpărate din fonduri nerambursabile nu au fost intabulate ca făcând parte din patrimoniul judeţului, autorităţile demarând abia acum procedurile de refacere a formelor legale. Între timp, şeful DGAS Mureş, Dombi Karoly, vrea încă un mandat şi s-a prezentat la concurs pentru ocuparea postului de director. La proba scrisă nota acestuia a fost însă sub 5, la fel ca şi în cazul altor doi candidaţi pentru un post de conducere.

Secretarul Consiliului Judeţean Mureş, Ioan Togănel, a confirmat ieri că PNA a solicitat de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Mureş toate documentele legate de achiziţiile făcute aici. Togănel susţine că i s-a comunicat că ulterior organele de anchetă au înapoiat actele, fără a face însă vreo referire la legalitatea achiziţiilor. Se pare că în vizor au fost în primul rând achiziţiile făcute din fonduri PHARE, respectiv 13 case cumpărate pentru a fi transformate în case de tip familial şi pentru care s-au alocat peste 550.000 de euro, valoarea medie a unui imobil ridicându-se la peste 31.000 de euro, sumă considerată exagerată în condiţiile în care imobilele cu pricina sunt situate prin diverse sate din judeţ şi nu în oraş. Mai mult, casele cu pricina au fost intabulate pe fosta Direcţie Judeţeană de Protecţie a Copilului şi nu au fost trecute în patrimoniul judeţului Mureş, aşa cum ar fi fost normal. „Tot ceea ce este proprietatea judeţului este dat în administrare. Vo

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 14 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°