În 1577, cel care avea să devină Sfîntul Ioan al Crucii (1542-1591) era închis într-o carceră scobită în zid dintr-un convent din Toledo, chiar de către Ordinul Carmelitan din care făcea parte, ca pedeapsă pentru că sprijinise reforma spirituală a ordinului iniţiată de Sf. Tereza de Ávila. În acea celulă, unde nu pătrundea nici o rază de soare, slăbit de febră, ros de păduchi şi cu hainele putrede, Sf. Ioan al Crucii a compus Cîntarea spirituală, una dintre cele mai frumoase poezii mistice scrise vreodată în limba spaniolă. Cîntarea spirituală exprimă căutarea vie a lui Dumnezeu de către sufletul misticului îndrăgostit de Cristos, Cuvîntul divin. Acest suflet aspiră să guste chiar din această viaţă o anticipare a fericirii veşnice, prin contemplarea supranaturală a Esenţei divine, ce nu este posibilă decît printr-un har mistic foarte înalt, prin care sufletul devine unit în profunzime cu Creatorul său. Concepută în replică laCîntarea cîntărilor, Cîntarea spirituală exprimă, mai întîi, neliniştile căutării Dumnezeului ascuns sau angoasa sufletului care nu se mai mulţumeşte cu satisfacţiile sensibile ale rugăciunii şi nu se lasă amăgit nici dacă simte că Dumnezeu este prezent, nici dacă acelaşi Dumnezeu îi pare absent. „Unde te-ai ascuns?“ (¿A dónde te escondiste?) – acesta este primul vers al Cîntării spirituale, ce indică momentul în care sufletul porneşte însetat în căutarea Celui care l-a rănit de dragoste şi a fugit apoi ca un cerb, lăsîndu-l pradă anxietăţilor. În tratatul teologic în care interpretează acest poem, intitulatCîntarea spirituală a sufletului şi a Mirelui Cristos, Sf. Ioan al Crucii comentează, citînd din Sf. Augustin, că Cel ascuns este căutat inutil în exterior, întrucît se află în lăuntrul sufletului. Adevăratul contemplativ va şti să îl caute pe Dumnezeu în adîncul său, întrebînd: „Unde te-ai ascuns?“. Pentru a fi auzit de Cel pe care îl s