„Pot să duc o femeie în braţe câteva sute de metri”
– M-a înduioşat ,,inventaru” lucrurilor rămase de la mama ta. Despre plapuma care singură se întinde la loc, pentru a te acoperi cu grijă, când te dezveleşti în somn, ai mai scris. Să completăm ,,lista” cu încă două daruri primite – de această dată – de la tatăl tău: maşina lui de scris, de fabricaţie germană, care nu s-a defectat niciodată şi răsadurile de căpşuni pe care le-ai plantat, iar – mai apoi – le-ai înmulţit în grădină...
– Dacă aş enumera toate lucrurile pe care le am de la ai mei şi aş face şi istoricul fiecăruia dintre ele, aş ajunge la un text mult prea amplu – ar putea rezulta chiar o carte, de genul „romanului” Paltonul de vară, în care Mircea Horia Simionescu menţionează obiectele pe care ar fi tentat să le ia pe lumea cealaltă... Totuşi, am să mai amintesc de un mărţişor, pe care l-am găsit prins pe faţa invizibilă a reverului unui sacou. Sacoul mi-a rămas mic, de când m-am îngrăşat (nici nu-mi vine să cred că am fost cândva atât de subţire cum dovedeşte sacoul), dar l-am tot păstrat într-un dulap de haine, undeva, într-un loc obscur. Nu demult, făcând o triere a hainelor, înainte de a arunca sacoul nemaiîmbrăcat de atâta vreme, i-am verificat buzunarele şi, nu ştiu din ce cauză, şi reverele, şi am descoperit un mărţişor delicat, făcut cu ani în urmă de mâna mamei. Ce stupide sunt zdrăngănelele care se vând de 1 martie pe străzile Bucureştiului! Şi ce fin şi de bun-gust este acest mărţişor lucrat cu acul, ce gingaş şnur are, cu ce artă de bijutier au fost confecţionaţi cei doi cilindri miniaturali, unul alb şi altul roşu, din carton învelit cu fir de mătase!
Nu sunt superstiţios deloc, absolut deloc, dar simt că mărţişorul acesta îmi poartă noroc, fie şi numai prin faptul că mi-o evocă pe mama, într-un moment de tandreţe al ei. Îl port permanent asupra mea, tot ascuns