Bolşevismul a simbolizat încarnarea paradigmatică a intenţiei totalitare, iar revoluţia imaginată şi condusă de Lenin a declanşat polarizări cu consecinţe cataclismice. Ar fi fost în beneficiul cititorului însă dacă profesorul Gregor menţiona contribuţii precum cea a lui Kenneth Jowitt, în special conceptul acestuia de impersonalism carismatic ca explicaţie pentru adoraţia nelimitată a bolşevicilor pentru Partid ca agent mesianic sortit să realizeze postulatele Istoriei.

M-aş fi aşteptat să găsesc o analiză mai profundă şi extinsă a lui Georges Sorel ca sursă intelectuală atât pentru frenezia revoluţionară de stânga cât şi pentru cea de dreapta. Nu văd relevanţa, în acest context, a unui comentariu extins privind experimentul genocidal al Khmerilor Roşii. Acesta a fost o catastrofă grotescă cu înfricoşătoare consecinţe în ceea ce priveşte pierderile de vieţi umane, care, ca şi Gulagul sau Holocaustul, sfidează capacitatea noastră de înţelegere. Cu toate acestea, nu există o construcţie ideologică a Khmerilor Roşii comparabilă cu cele care au mobilizat experimentele sovietic sau nazist. Pol Pot şi clica sa au fost un foarte ciudat amestec de criminali ideologici foarte puţin legaţi de dogmele clasice ale marxismului, leninismului, maoismului sau castro-guevarismului.

În volum este discutabilă analiza lui Hegel şi Feuerbach ca adepţi ai unor autoproclamate religii politice. Este adevărat, cei doi au anticipat cultul istoriei, celebrarea unităţii organice, idolatrizarea statului, rasei sau a comunităţii politice, dar cei doi nu au fost implicaţi în mişcări revoluţionare de masă. Recomand în acest sens excelentul volum al lui Jacob L. Talmon, „Mitul naţiunii şi viziunea revoluţiei” sau, mai recent, superba analiză a religiilor politice a filozofului politic Emilio Gentile. Cum menţionam în articolul anterior, Gregor nu acordă importanţa cuvenită rolului dictato