Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascălii vor avea minimum 880 de lei

Publicat in Gandul, duminică 4 noiembrie 2007 ·

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, acordarea diferenţei până la suma de 880 de lei pe lună, pentru 10000 de profesori, care fac parte din Federaţia Educaţiei Naţionale, bani pe care aceştia ar fi trebuit să îi primească de la 1 ianuarie până la 30 octombrie 2007.

Hotărârea instanţei, ce poate fi atacată, vine la trei săptămâni după ce Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a câştigat definitiv şi irevocabil procesul prin care profesorii doljeni cereau respectarea contractului colectiv de muncă Unic la Nivel Naţional, conform căruia, salariul de bază minim brut, pentru absolvenţii cu studii superioare este, începând cu anul 2007, de 880 de lei pe lună.

„După patru amânări succesive, instanţa a hotărât să dea caştig de cauză sindicaliştilor, un rol important avându-l punctul de vedere al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea sindicaliştilor, potrivit căruia aceştia au fost discriminaţi neacordându-li-se salariul minim pe economie pentru cei cu studii superioare“, a declarat preşedintele FEN, Cătălin Croitoru. (R.F.)

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, acordarea diferenţei până la suma de 880 de lei pe lună, pentru 10000 de profesori, care fac parte din Federaţia Educaţiei Naţionale, bani pe care aceştia ar fi trebuit să îi primească de la 1 ianuarie până la 30 octombrie 2007.

Hotărârea instanţei, ce poate fi atacată, vine la trei săptămâni după ce Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a câştigat definitiv şi irevocabil procesul prin care profesorii doljeni cereau respectarea contractului colectiv de muncă Unic la Nivel Naţional, conform căruia, salariul de bază minim brut, pentru absolvenţii cu studii superioare este, începând cu anul 2007, de 880 de lei pe lună.

„După patru amânări succesive, instanţa a hotărât să dea caştig de cauză sindicaliştilor, un rol important având

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°