Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefoanele mobile moderne ne transformă în sclavi ai jobului

Publicat in Adevarul, luni 17 mai 2010 ·

Telefoanele performante îi fac pe tot mai mulţi să se concentreze asupra vieţii profesionale, dând uitării momentele petrecute alături de membrii familiei sau de persoanele din anturajul apropiat. Tot mai mulţi oameni care au responsabilităţi mari în companii cad pradă dependenţei de telefoanele performante.

Odată ce au intrat în posesia unui BlackBerry sau a unui iPhone, nu mai sunt nevoiţi să stea ţintuiţi la birou. Căsuţa poştală electronică poate fi verificată şi prin intermediului telefonului; computerul nu mai este singura ustensilă folositoare în acest sens. Şi datele pot fi transmise prin telefon, iar accesarea paginilor de internet este şi aceasta o bagatelă.

Mai citiţi şi:

Cât poluează telefoanele mobile

Românul care a umilit giganţii Nokia, Bvlgari şi Louis Vuitton şi i-a bătut cu marfa piratată adusă din China

Iar şefii companiilor ştiu asta. Destul de mulţi consideră că merită să investească în astfel de telefoane pe care să le dea celor cu funcţii de răspundere pentru a-i „obliga" în acest fel să fie în contact permanent cu urgenţele firmei. Cert este că, spun specialiştii în servicii de telefonie, în momentul în care ai un astfel de telefon nu prea te mai poţi scuza că nu ai avut cum să rezolvi o situaţie neprevăzută ce a intervenit în ultimul moment.

Oficiali ai Vodafone spun că, dacă în primă instanţă telefoanele BlackBerry erau comandate în special de firme, acum „se poate vorbi de un echilibru între numărul utilizatorilor care doresc o sincronizare cu reţeaua de date a companiei şi cei individuali". În ceea ce priveşte iPhone, spun cei de la Orange, „jumătate din telefoane sunt utilizate de clienţi individuali, în timp ce cealaltă jumătate este achiziţionată de companii".

Totodată, mai afirmă aceştia, „majoritatea utilizatorilor de iPhone sunt bărbaţi, cu o pondere de 60% din total. Clienţii din segmentul d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 41 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 5 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 7 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 4 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 7 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 5 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°