Valoarea totală a tranzacţiilor din sectorul electricităţii şi al gazelor naturale în anul 2009 a scăzut la jumătate, iar accentul s-a mutat dinspre tranzacţiile de amploare către achiziţiile de mai mici dimensiuni, arată compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers în raportul anual privind piaţa energetică.
Valoarea medie pe tranzacţie (excluzând segmentul energiei regenerabile), s-a prăbuşit de la 428 de milioane de dolari americani în 2008 la 262 de milioane de dolari americani în 2009.
Europenii, în topul tranzacţiilor
Pentru al doilea an consecutiv, Europa a dominat topul primelor zece tranzacţii. Şapte dintre cele mai mari 10 tranzacţii au inclus companii europene, atât pe partea vânzătorilor, cât şi a cumpărătorilor.
Companiile europene au generat 60% din valoarea tuturor tranzacţiilor.
„Consolidarea în Europa Occidentală a atins un nivel avansat, şi acest lucru s-ar putea transforma în premisa unei reaprinderi a ambiţiilor de expansiune globală. Speculaţiile privind o eventuală tranzacţie dintre Suez şi International Power au arătat potenţialul pentru fuziuni şi achiziţii de amploare pe plan internaţional. În interiorul Europei, renunţarea la reţelele de transport de către marile companii integrate rămâne un factor stimulator pentru tranzacţii", a declarat Mark Hughes, Liderului pentru Europa al Grupului pentru Industria Energetică al PricewaterhouseCoopers.
Căderea abruptă a valorii tranzacţiilor s-a resimţit la nivelul tuturor segmentelor industriei, însă a fost mai temperată în sectorul energiei regenerabile unde valoarea totală a tranzacţiilor a scăzut cu doar 14% faţă de nivelul din 2008.
Energiile regenerabile - în creştere
„Cu toate acestea, segmentul energiei regenerabile a înregistrat o scădere mai mare în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii - 36%. Tranzacţiile privind segmentul energie