Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu Adrian Zamfir, noul patron al Rapidului: "Am pierdut 7 milioane din cauza LPF şi FRF!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 14 august 2013 ·

*Noul patron al Rapidului, Adrian Zamfir (40 de ani), a explicat care vor fi direcţiile pe care clubul le va urma după hotărârea venită de la TAS, prin care gruparea feroviară a fost exclusă din Liga I

*Adrian Zamfir susţine că rapidiştii au fost ameninţaţi cu dezafilierea dacă nu ar fi refuzat să se prezinte la barajul cu Chiajna

*Patronul Rapidului spune că decizia venită de la TAS, conform căreia echipa nu are drept de joc în Liga I, a adus cu sine pierderi de aproximativ şapte milioane de euro pentru club

Domnule Zamfir, cum comentaţi haosul în care se află Rapid în acest moment?

Noi voiam să jucăm în Liga II, chiar am făcut cerere pentru liga secundă. Aveam un buget stabilit pentru această ligă, din care să achităm datoriile de la masa credală, iar ei ne-au pus să jucăm barajul cu Chiajna. Ne-au ameninţat că dacă nu vom juca cu Concordia, ne vor dezafilia!

Preşedintele Ligii a declarat că nu există niciun contract de sponsorizare şi că totul este doar o invenţie a dumneavoastră...

Contractul semnat cu Murflatar va fi disponibil pentru domnul Dragomir în instanţă şi va afla şi dânsul că nu ne jucăm cu vorbele.

V-aţi hotărât ce jucători vor continua la Rapid?

După ce vom şti în ce ligă vom evolua, ne vom decide şi asupra lotului final. În acest moment nu pot spune mai mult, pentru că nu ştiu hotărârea Comitetului Executiv.

Veţi acţiona în justiţie Federaţia şi Liga după decizia luată de TAS?

Sunt un om tânăr, nu am nimic de pierdut. E şi o vorbă la români: „Să te fereşti de cei care nu au nimic de pierdut”. Îi vom acţiona în justiţie şi îi vom pune să plătească că ne-au obligat să jucăm în Liga I. Nu-mi este frică de dezafiliere, pentru că, dacă vor proceda la fel ca în cazul Universitatea Craiova, îi vom acuza de abuz de serviciu în stare calificată şi vom câştiga fără probleme. @N_

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 34 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 58 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum 59 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 53 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°