Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cum ar arăta lumea dacă s-ar topi toţi gheţarii. Londra şi Veneţia, o simplă amintire!

Publicat in CityNews Alba, joi 7 noiembrie 2013 ·

Gheaţa nu a mai lipsit de pe planeta noastră din Eocen, de acum 34 milioane de ani. Dacă o astfel de perioadă s-ar repeta, nivelul mării ar creşte cu 65 de metri, ţărmurile s-ar schimba şi o bună parte a lumii aşa cum o ştim acum ar fi sub apă. National Geographic a realizat o serie de hărţi ale lumii inundate.

În jur de 20.000.000 de kilometri cubi de gheaţă, 80% doar în estul Antarcticii, se află în acest moment pe Pământ. Oamenii de ştiinţă cred că ar dura mai mult de 5.000 de ani pentru ca întreaga cantitate să se topească, dar, în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla, multe dintre porturile, oraşele, sau chiar ţările cunoscute astăzi ar ajunge sub apă. National Geographic a realizat o serie de hărţi ale planetei inundate, anunţă dailymail.co.uk, publicaţie citată de mediafax.ro.

Doar în ultimul secol, temperatura medie pe glob a urcat cu jumătate de grad Celsius, astfel că nivelul mărilor şi oceanul a crescut cu 17 centimetri. Apele din ce în ce mai calde ale oceanelor au început să topească gheaţa care pluteşte în vestul Antarcticii şi se estimează că din 1992 aceasta pierde 65 de milioane de tone anual.

Ultima perioadă în care Pământul nu a avut zone cu gheaţă permanentă a fost acum 34 de milioane de ani, în Eocen, o perioadă de încălzire globală puternică. Gheaţa din jurul polilor cu care suntem obişuniţi lipsea complet, iar diferenţele de temperatură dintre ecuator şi extremele planetei erau minore.

Dacă această perioadă s-ar repeta şi dacă încălzirea globală ar provoca topirea calotei glaciare şi revărsarea acesteia în apele oceanelor, întreaga geografie a planetei ar suferi modificări serioase. Creşterea nivelului apei la poli ar avea un efect de domino asupra celorlalte mări şi oceane, care ar înghiţi zone întregi.

Porturile ar ceda primele, Londra şi Veneţia s-ar afla sub ape şi ţări întregi, cum sunt Olanda sau Danemarca ar d

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 55 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 44 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 44 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 51 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°