Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a apreciat sâmbătă că revenirea anunţată a premierului Vladimir Putin la Kremlin, în 2012, nu înseamnă o "revenire în trecut" şi a dat asigurări că se vor face reforme, relatează AFP.
"Acest aranjament (revenirea anunţată a lui Putin la Kremlin-n.r.), orice s-ar spune, nu este o revenire în trecut, este altceva: este un mod de a rezolva provocările pe care ni le-am fixat", a declarat el, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă.
"Eram jurist şi credeam că ştiu foarte bine cum funcţionează aparatul de stat. M-am înşelat, lucrurile sunt mult mai dificile şi într-un fel mai înspăimântătoare. De aceea trebuie să reflectăm cum să schimbăm sistemul de conducere a statului", a precizat el.
Preşedintele rus, pe care Putin l-a desemnat pentru a-i succede în 2008 pentru că nu mai putea candida după două mandate consecutive (2000-2008), a subliniat că militează pentru o schimbare profundă a aparatului statului.
Medvedev a pledat pentru un Guvern mai amplu pe viitor, care să lase loc şi celor "care nu sunt complet de acord cu noi".
El s-a declarat conştient de faptul că i-a dezamăgit pe unii dintre susţinătorii săi prin refuzul de a candida pentru un nou mandat. "Ştiu că unii dintre susţinătorii mei, care vorbesc despre necesitatea schimbării, au simţit o anumită dezamăgire şi un anumit sentiment de tensiune", a spus el.
Putin a anunţat la sfârşitul lui septembrie, la Congresul partidului de guvernământ Rusia Unită, că va candida la alegerile prezidenţiale din martie 2012, un scrutin pe care este aproape sigur că îl va câştiga, cât timp opoziţia are un rol nesemnificativ.
El a mai afirmat că Dmitri Medvedev, care va fi primul pe lista partidului Rusia Unită la legislativele din decembrie 2011, va deveni premier după prezidenţiale.
@N