În relaţiile noastre de zi cu zi (profesionale, de cuplu, de familie, sociale etc) aşteptarile ne orientează deciziile şi comportamentele faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine.

Ele au devenit parte din felul în care gândim, încât uneori nici nu ne dăm seama că facem anumite lucruri doar pentru a obţine aprecierea cuiva, pentru a ne simţi iubiţi, pentru a avea prieteni, pentru a ne integra într-un mediu social sau profesional sau din teama de a nu fi consideraţi prea slabi, prea egoisti, insuficient de inteligenţi, creativi etc. Uitam astfel de adevaratale noastre nevoi şi dorinţe, concentrându-ne sa fim ce vor alţii.

Să respectăm aşteptările altora şi să avem noi înşine aşteptari de la ceilalţi este firesc atât timp cât nu devin o piedică în realizarea de sine şi cât nu îngrădesc emoţional părţile implicate.

Aşteptările nu se formeaza de pe o zi pe alta, ci fac parte din bagajul psihologic pe care îl ducem cu noi zilnic. Tocmai de aceea este important să ne oprim atenţia asupra modului în care acestea au apărut, de la cine au fost preluate şi cât de potrivite sunt cu prezentul nostru.

În aceste sens, este bine de ştiut că relaţiile cu adulţii care ne-au crescut au avut un rol crucial în formarea aşteptărilor. Una dintre nevoile fundamentale ale copilului este nevoia de a fi iubit de catre cei care îl îngrijesc şi pe măsură ce creşte el va întelege că pentru a obţine această iubire trebuie să se conformeze aşteptărilor altora. Iubirea sănătoasă îi permite copilului să fie el însuşi, să-şi exprime fără teamă emoţiile şi gândurile, îi impune limite sănătoase, îi dă încredere în forţele proprii şi îi dă libertatea de a decide ce i se potriveşte şi ce nu. Iubirea condiţionata îi transmite copilului că nu este ok aşa cum este («nu eşti suficient de bun, de ordonat etc…….»), drept urmare va face tot posibilul să se adapteze la cerinţele adulţilor, i