Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Harris: Guvernul britanic nu are în vedere introducerea vizelor pentru români!

Publicat in Jurnalul, joi 11 octombrie 2012 ·

Iar Parisul a decis să extindă accesul la piaţa muncii pentru români şi bulgari

Guvernul britanic nu are în vedere introducerea vizelor pentru cetăţenii români, a afirmat joi la Bucureşti ambasadorul britanic în România, Martin Harris, potrivit Rador.

Precizarea vine după apariţia, la sfârşitul săptămânii trecute, a unui interviu în care ministrul britanic de Interne, Theresa May, a făcut unele afirmaţii cu privire la introducerea controlului la graniţe pentru a bloca afluxul de imigranţi din unele state membre ale Uniunii Europene.

Fără abuzuri

Ambasadorul Harris a mai vorbit şi despre menţinerea, până la sfârşitul anului viitor, a restricţiilor pentru cetăţenii români pe piaţa britanică a muncii. "Poziţia Guvernului Marii Britanii este că suntem procirculaţie liberă de muncă, dar suntem contra abuzurilor de acest drept. Avem aproape 2.000 de persoane care sunt victimele ale traficului de persoane”, a declarat Martin Harris. "Nu cred că Theresa May s-a referit la România şi Bulgaria. Ea face o referire la analiza impactului legislaţiei Uniunii Europene asupra Regatului Unit. Poziţia Guvernului Marii Britanii rămâne aceeaşi: avem restricţiile care vor dura până la sfârşitul anului 2013 şi care vor fi ridicate după această dată”, a adăugat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

Listă extinsă

Pe de altă parte, Guvernul francez se ţine de cuvânt. Aşa cum anunţaseră la 22 august, guvernanţii de la Paris au decis să extindă accesul la piaţa muncii pentru români şi bulgari.

Cetăţenii din aceste ultime două state intrate în Uniunea Europeană erau supuşi unor restricţii tranzitorii, nu aveau acces decât la 150 de meserii, iar cifra aproape se dublează de acum încolo, relatează Radio France Internationale.

Românii şi bulgarii vor avea acces de acum încolo la 291 de meserii, tot atâtea sectoare de activi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 2 ore
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 42 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 29 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°