Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu: Foarte posibil Forţa Civică şi PNŢCD vor avea candidat comun la prezidenţiale

Publicat in Mediafax, joi 28 martie 2013 · ·

Liderul Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu susţine că aproape sigur partidul pe care îl conduce şi PNŢCD vor merge împreună la alegerile locale din 2016, sub sigla Alianţei DA şi că foarte posibil această construcţie ar putea avea candidat comun la prezidenţialele de anul viitor.

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că în alegerile locale viitoare, cele parţiale, dar şi cele din 2016, Forţa Civică şi PNŢCD vor merge împreună, sub sigla Alianţei DA.

"În alegerile locale din 2016, dar şi în alegerile locale parţiale care vor fi până atunci, vom merge împreună, aproape sigur. Am discutat şi convenit acest lucru. Ne dorim să fim împreună şi în alegerile parlamentare din 2016. De asemenea, este foarte posibil să convenim un proiect comun pentru prezidenţialele din 2014", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

Liderul Forţei Civice a mai spus că Alianţa DA rămâne o organizaţie deschisă şi că există mulţi oameni, inclusiv ai altor partide, care vor să se alăture acestei construcţii politice.

"Sunt oameni ai altor partide şi nu puţini care încearcă să vină către Forţa Civică. Dar Forţa Civică nu are un program de preluare a membrilor altor partide în vrac, la kilogram. Nu facem politică în cantităţi, iar Forţa Civică nu oferă privilegii. Există inclusiv membri PDL care vor să vină către noi", a declarat Ungureanu.

El a exclus orice colaborare între Forţa Civică şi PSD sau PNL.

"Între noi şi USL este o graniţă cât o prăpastie. Nu ne veţi vedea, chiar şi pe motive de ordin pragmatic, zâmbind către PSD şi către reprezentanţii săi socialişti îmbrăcaţi bine şi interesaţi de maşini scumpe. Cum nu ne veţi vedea zâmbind nici către PNL, unde Crin Antonescu sacrifică propriul partid pentru propria ambiţie", a spus Mihai Răzvan Ungureanu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°