Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Claudiu Săftoiu- activistul în fruntea TVR Biroul Politic al CC al PNL

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Într-unul dintre cele mai cîlţoase romane proletcultiste – Oţel şi pîine – scos de Ion Călugăru, în 1951, la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, după numirea lui Gheorghiu-Dej la Ministerul Economiei Naţionale, în 1 decembrie 1946, activistul de partid Pavel Ilie e trimis la Reşiţa, de la Bucureşti, ca director al Combinatului, pentru a creşte producţia de oţel prin înlăturarea inginerilor şi tehnicienilor identificaţi ca duşmani de clasă şi promovarea în posturile cheie a muncitorilor de tip nou, în frunte cu membrii de Partid. Sursa: EVZ

Dobîndirea Ministerului Economiei Naţionale la 1 decembrie 1946 a fost considerată de istoriografia comunistă ca una dintre victoriile strălucite ale PCR în marşul nestăvilit către cucerirea Puterii în România.

Numitul Pavel Ilie n-avea nici o treabă cu oţelul, cu viaţa din Reşiţa, cu minima pregătire de specialitate. Fusese pînă la numire – o spune chiar autorul – un brav activist de sector în Bucureşti, strălucit zbierător de lozinci la mitingurile PCR şi eficient spărgător de mitinguri ale partidelor burgheze.

Trimiterea sa într-un post care cerea, înainte de toate, pricepere la oţel şi ceea ce se numeşte azi talent de manager, făcea parte dintr-un plan mai amplu al comuniştilor de a acapara, treptat-treptat, punctele cheie ale economiei naţionale înainte ca aceasta să treacă în patrimoniul statului prin actul naţionalizării de la 11 iunie 1948.

Punînd la punct, în vederea tipăririi, după aproape trei decenii de la eşecul de a ajunge în librării, din cauza cenzurii, Istoria literaturii proletcultiste, recitesc operele de referinţă ale anilor 1947-1953.

Cînd le-am citit, înainte de 1989, m-am amuzat.

Acum, în 2012, după experienţa aşa-zisei democraţii româneşti, realitatea transcrisă în aceste cărţi îmi dă de gîndit.

Şi-mi dau seama că, la o adică, Partidul Comunist Român n-a diferit prea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°