Vasluienii au primit gol din ofsaid, iar "centralul" le-a refuzat două penaltyuri, ajutînd CFR-ul să intre în finala Cupei
Cînd ai o apărare visătoare şi doi fundaşi centrali, Cînu şi Farkaş, mai degrabă duşmani decît aliaţi, nu-ţi ajung nici unsprezece Wesley să izbuteşti. Ce-i drept, CFR-ul a lovit prima şi cu aportul tuşierului Adrian Vidan, care n-a văzut ofsaidul la Ruiz (10).
Temwanjera (12) a avut şansa reabilitării, însă din 4 metri a tras cît a putut în Nuno Claro. Ruiz (14) l-a pierdut iar pe Cînu pe drum, Kuciak opunîndu-se perfect în două rînduri, apoi a intervenit Serea. "Centralul" a refuzat două penaltyuri moldovenilor, iar Porumboiu îşi pregătea deja invectivele.
Amorţiţi în apărare
Dezavantajaţi de scor şi de Serea, moldovenii au băgat capul în pămînt şi au turat motoarele. O cursă nebună a lui Buhuş l-a adus pe Burdujan (51) în poziţie de gol, dar Nuno Claro a întins perfect braţul. Acelaşi Buhuş a bîlbîit o minge şi i-a oferit mingea lui Panin, care i-a pasat perfect lui Leao (61), "racheta" acestuia trecînd puţin pe lîngă.
Disciplinată tactic, CFR-ul a acceptat dominarea Vasluiului şi a profitat de fiecare culoar. Mara a inventat o diagonală perfectă pentru Pereira (67), iar sud-americanul a zguduit bara lui Kuciak. Pe final, Mara putea aduce golul doi, dar Kuciak s-a întins ca o felină. La fel, Nuno Claro s-a opus perfect asaltului din final al moldovenilor, iar CFR merge să-şi apere trofeul. Dacă arbitrează Serea şi în finală, cupa e ca şi cîştigată.
3 erori mari
În prima repriză, echipa din Vaslui a fost dezavantajază clar de brigadă. "Din punctul meu de vedere, Serea trebuia să nu valideze golul lui Ruiz şi să acorde două penalty-uri la faulturile în careu asupra lui Temwanjera şi Wesley", a spus prim-vicepreşedintele CCA, Dan Lăzărescu, la GSPTV. Iată fazele incrimnate: