Două bresle urăsc pe lumea asta: prima este cea a asiguratorilor în caz de deces, boală, bătrîneţe, vremuri grele (aparent bine intenţionaţi, însă pisălogi, plicticoşi, obraznici, în spatele tonului lor vioi şi optimist ascunzîndu-se de fapt unul funebru, de cioclu, căci îţi reamintesc că totul e trecător şi că la un moment dat vei muri, sau, în cel mai fericit caz, că vei ajunge rău, bolnav şi sărăcit...). Iar a doua este cea a agenţilor imobiliari. Aceştia din urmă nu existau în România înainte de 1990, însă, la puţin timp după aceea, s-au înmulţit direct proporţional cu ridicarea de case, vile şi blocuri noi. Nu ai nevoie de nici o pregătire pentru a intra în afaceri imobilare. Trebuie doar să ai papagal (a se citi: skills-uri de comunicare) şi „să cunoşti piaţa“. Astfel, orice absolventă de liceu, care va face ulterior studii economice la o particulară, orice băiat drăguţ, serios, dar fără vreun rost pe lume, orice şofer care cunoaşte bine zonele oraşului, orice inginer în şomaj tehnic care vrea să se reconvertească profesional pot deveni peste noapte acei profesionişti care să te ajute să vinzi sau să cumperi „proprietăţi“. De pildă, m-am trezit la uşă cu amicul Sconcsu, fost hipiot şi tovarăş de băute prin Vama adolescenţei mele, cel care cînta mai bine decît oricine „Sobiţa“ la chitară, acum cu părul strîns decent într-o coadă şi îmbrăcat la sacou, evaluînd cu un aer de cunoscător uşa metalică a apartamentului meu. După ce ne-am recunoscut unul pe altul, el puţin jenat, în postura de agent (cred că fusese mai mîndru de statutul de hipiot), „vizionarea“ s-a încheiat cu cîteva beri şi rememorări ale faptelor de vitejie de altădată.

Shooting cu Cătălina

DE ACELASI AUTOR Madame Legrand Omul cu şobolani şi femeia lui Ekaterina de la Balcic Mielul şi păstorul lui „Bună ziua. Sînt Cătălina de la agenţia Icsulescu Imob. SRL. Vă sun în legătură cu apa