Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tricou pentru un abonament » Cum vor să atragă dinamoviştii mai mulţi suporteri la stadion

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Şefii pregătesc un plan să-şi refidelizeze fanii, ca să-i atragă din nou la stadion, aşa cum a fost la ultimele meciuri de pe Naţional Arena.

Oficialii roş-albilor pregătesc intens viitorul sezon, nu doar transferurile verii. Pe agenda acestora sînt, în pole position, abonamentele pentru ediţia 2013/2014, pregătindu-le şi un cadou ultraşilor: un tricou asemănător cu cel pe care-l vor purta jucătorii pentru fiecare cumpărător!

Abonamentele vor fi scoase la vînzare în maximum două săptămîni, după ce se vor stabili preţurile exacte. Din informaţiile preliminare, preţurile vor fi între 120 de lei, cele mai ieftine, la peluze, şi 1.900 de lei, cele mai scumpe, în zona VIP.

La tribuna a II-a vor fi în jur de 250 de lei, iar la tribuna I între 375 şi 1.200 de lei, în funcţie de zonă. Cei care au avut abonament în sezonul precedent, puţini la număr, circa 400, vor avea reduceri de 10 la sută la achiziţionarea noilor carduri.

"Vom juca atît pe Naţional Arena, cît şi în Ştefan cel Mare. Cu echipele importante vom juca pe cel mai mare stadion al ţării" (Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo)

Abonamente la principalele echipe în 2012/2013

Steaua: 0

Rapid: 0

CFR: 1.600

U Cluj: 2.000

Petrolul: 3.000

* Steaua şi Rapid n-au pus în vînzare abonamente în sezonul precedent. Clujenii şi ploieştenii au raportat cifre aproximative.

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Mendy, la probe

Gaston Mendy, 27 de ani, a trecut vizita medicală, însă "cîinii" tot vor să-l testeze, în cadrul unor amicale, pe fundaşul stînga senegalez. Acest amănunt i-a displăcut africanului, însă, dacă nu-şi va găsi alt angajament, va da probe la Dinamo. Contractul pe un an este pregătit, există acordul lui Mendy, dar Mulţescu vrea să-l vadă şi la antrenamente.

Florescu şi Distefano, prea scumpi

George Florescu, 29 de ani, şi Davide Distefano,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 39 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia

News.ro acum 30 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum o ora
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 46 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°