Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 11.000 de pensionari din Braşov, puşi pe drumuri de un zvon

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 4 iulie 2011 ·

Un zvon de recalculare a contribuţiilor la sănătate din pensie a pus pe jar pensionarii din judeţ care au pensii mai mari de 740 de lei. Oamenii spun că au aflat că Guvernul a modificat legea care a stabilit că, de la începutul anului, pensionarilor care au o pensie de peste 740 de lei li se reţine 5,5% din pensie drept contribuţie pentru asigurări de sănătate şi că reţinerea se va aplica de acum încolo, nu la toată pensia, ci doar la ceea ce depăşeşte 740 de lei. 11.250 de pensionari au lăsat la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Braşov o aşa zisă cerere prin care solicită recalcularea reţinerilor. Numai în luna iunie au fost 8920 de astfel de formulare. Formularele se puteau obţine de la centrul de copiere din apropierea instituţiei, în schimbul a 1 leu. Potrivit Cameliei Bugnar (foto), directorul CJP, în fapt, este vorba despre nişte formulare de plângeri prealabile pe care ar fi trebuit să le depună doar persoanele care ar avea intenţia de a da în judecată statul pentru că li se reţin aceste contribuţii, în ideea că le consideră nelegale. „Fără un răspuns la o astfel de cerere, instanţele resping din start acţiunea. Solicităm pensionarilor să nu mai vină la noi să depună astfel de cereri, pentru că aceste contribuţii de sănătate nici nu se recalculează şi oamenii nici nu primesc vreun ban înapoi”, a declarat Camelia Bugnar.

Zvonul se pare că a pornit din „câteva judeţe”, aminteşte Camelia Bugnar, însă este unul fals. Un zvon de recalculare a contribuţiilor la sănătate din pensie a pus pe jar pensionarii din judeţ care au pensii mai mari de 740 de lei. Oamenii spun că au aflat că Guvernul a modificat legea care a stabilit că, de la începutul anului, pensionarilor care au o pensie de peste 740 de lei li se reţine 5,5% din pensie drept contribuţie pentru asigurări de sănătate şi că reţinerea se va aplica de acum încolo, nu la toată pensia, ci doar la ceea ce depă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°