Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minculescu, supărat cu fanii şi cu banii

Publicat in Adevarul, miercuri 29 august 2012 ·

Fostul solist Iris a dat primele declaraţii după despărţirea de formaţia care l-a consacrat.

După ce ieri au fost speculate diverse motive în ceea ce priveşte plecarea lui Cristi Minculescu din trupa Iris, solistul a ţinut să explice el însuşi de ce a luat această hotărâre, într-un interviu acordat postului de radio Rock FM. „Decizia nu a fost luată spontan şi nu are sub nicio formă legătură cu băieţii din trupă, ci pur şi simplu cu vremurile pe care le trăim şi cu degradarea morală care ne înconjoară în momentul de faţă în România anului 2012", a declarat Minculescu.

„A fost frumos, dar orice vis dispare dimineaţa"

Cristi Minculescu a explicat, de asemenea, că retragerea sa din trupă nu are legătură cu partea financiară, dar că, totuşi, banii sunt importanţi. „Pot fi foarte multe interpretări, dar am avut şi eu speranţele mele care s-au împlinit, nu s-au împlinit... Nu înseamnă că mă retrag din muzică şi băieţii au înţeles greşit în legătură cu chestia financiară.

Sigur că banii îţi fac viaţa mai uşoară, dar nu sunt decisivi. Deocamdată, singura certitudine tristă e că nu voi mai fi la Iris. Nu ştiu ce voi face. Mă liniştesc şi eu un pic, să ies din presiunea asta a obiectivelor pe care le-am avut de-a lungul timpului ", a mai precizat Minculescu. El a mai explicat că nu are nimic personal cu niciunul dintre foştii săi colegi de trupă. „Vreau să le mulţumesc pentru suportul moral de acum trei ani şi jumătate. Îi urez succes lui Toni. A fost frumos, dar orice vis frumos dispare dimineaţa şi momentul ăsta a venit acum", a mai afirmat acesta.

În ceea ce priveşte fanii, care au rămas uimiţi de hotărârea sa, Cristi Minculescu a replicat scurt: „Fanii ăia nu au umplut «Stadionul Naţional», dar asta e altă discuţie. Ne aducem aminte numai când e bine, nu şi când e rău".

Ce şanse de supravieţuire are Iris fără cristi

Veste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 43 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 13 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 35 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°