Nu mai sunt nici despărţirile ce erau odată! Doamne, când i-a zis adio lui Dragă Stolo, ce interpretare, ce tensiune, ce lacrimi, ce tremolo în voce. Oscar, nu alta!
Dragă Stolo, la capătul puterilor, căzut pe câmpul de luptă tocmai înainte de începerea bătăliei, lăsându-l pe camaradul său singur în drumul spre confruntarea finală cu trupele superioare numeric ale trufaşului Năstase. Sau reprizele de plâns în hohote sau mai discret – gen ochii înotând în lacrimi, care ne-au emoţionat de atâtea ori în aceste mandate!
Şi acum, unde am ajuns? O perdea, o vestă şi doar un fluturat din mână pe Facebook!
E drept, nu se poate spune că PDL ar fi meritat mai mult.
Adică, după 10 ani de conducere autoritară a lui Traian Băsescu, acest partid să aibă tupeul să rămână 50% fesenist? Unde s-a mai pomenit aşa ceva? E clar că partidul avea nevoie de o conducere dictatorială, dacă nu chiar tiranică, pentru a scăpa de greaua moştenire lăsată de tătuca Iliescu! Aşa, i-a luat Băsescu de la stânga şi i-a făcut de dreapta, i-a mutat de la Internaţionala Socialistă, la Partidul Popular European, i-a condus cu o mână de fier şi tot nu s-a ales mare lucru de capul lor.
Şi-au bătut joc de un deceniu la putere şi au întinat nobilele idealuri ale dreptei populare. E drept, 10 ani la putere au fost doar vreo şase, dar puteau să fie şi mai puţini. Cât le-a zis preşedintele să plece din Alianţa DA şi ei nu şi nu, că e mai bine la guvernare. Apoi i-a adus preşedintele din nou în fruntea bucatelor, chiar dacă la jumătate de masă, căci în jumătatea cealaltă, ghici cine stătea? Păi, stătea stânga-stângilor, fesenismul-fesenismelor, PSD, în carne şi oase, cu Geoană şi cu Năstase!
A trecut şi nenorocirea asta şi a răsuflat partidul uşurat. După şase luni, hop, află Emil Boc că trebuie să taie pensiile şi salariile. Aici, partidul s-a comportat exemplar! Nici hâ
