Daca acum aproape zece ani presedintele Constantinescu punea Romania pe orbita occidentala asociindu-se fortelor occidentale care aparau Kosovo, inclusiv prin agresarea Serbiei, astazi Traian Basescu si Guvernul Tariceanu se disociaza de marile democratii intr-o ecuatie cu radacini similare. Romania a fost primita in NATO mai ales datorita acelui gest prin care a dovedit ca se poate sustrage vechilor tribulatii balcanice, gest care i-a netezit ulterior drumul spre Uniunea Europeana. Emil Constantinescu a fost pus atunci la zid pentru tradarea Serbiei, printr-o campanie nationalista concertata in care era acuzat ca, sustinand alaturi de fortele Aliantei Nord-Atlantice drepturile albanezilor din Kosovo, pericliteaza de fapt integritatea tarii si pune sub semnul intrebarii apartenenta Transilvaniei la Romania.

Traian Basescu isi aminteste ca descresterea presedintelui Constantinescu a inceput o data cu "tradarea Serbiei" si nu vrea sa repete istoria pe spezele sale. In plus, simpatiile domnului Traian Basescu fata de Belgrad sunt mai vechi si au fost demonstrate cu fapte chiar in perioada razboiului din Kosovo cand, din pozitia de ministru al Transporturilor, a devenit salvatorul flotei aeriene sarbe, pe care a cazat-o in Romania in plin embargo impotriva Iugoslaviei. Afinitatile personale ale presedintelui se suprapun insa nu doar cu traditia micilor intelegeri de la periferia continentului, pe care Romania continua sa le cultive, desi nu intotdeauna cu succes, ci si cu interesele evidente de politica interna intr-un an electoral care pare sa revina la atmosfera nationalista de la inceputurile anilor ’90.

Insistenta cu care autoritatile romane resping independenta noului stat Kosovo prin declaratii succesive date zilnic de la nivelurile cele mai inalte ale statului sugereaza, la prima vedere, ca Romania s-ar afla in stare de urgenta, ca pericolul este