Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi liberali la Năvodari

Publicat in Adevarul, luni 19 noiembrie 2012 ·

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat: câteva sute de cetăţeni din Năvodari au ieşit în stradă, în sfânta zi de duminică, pentru a cere eliberarea primarului Nicolae Matei, arestat preventiv pentru 29 de zile.

Din preacinstita adunare a protestatarilor au făcut parte compatrioţi din multe bresle şi din repezentanţi ai unor onorabile categorii sociale: profesori (cu elevi cu tot), funcţionari, preoţi, revoluţionari, agitatori, şomeri, gură-cască, mitingişti de profesie şi, desigur, politicieni. Iubiţii năvodăreni, aflaţi într-o stare de nervozitate accentuată, au dat glas nemulţumirii lor intrinsece şi unor sentimente exhaustive de sorginte hermeneută (he-he, i-am băgat în ceaţă!): „Daţi-ne omu', daţi-ne viaţa!", „Vrem primarul înapoi!", „Năvodari susţine nevinovăţia lui Matei", „Avem încredere în Justiţie".

Pancartele au exhibat nemulţumirile populare (he-he!) în aşa măsură, încât încrederea în Justiţie începea la colţul străzii şi se termina brusc atunci când stimaţii hăulitori (hău-hău!) îşi aminteau că Primarul cel Bun - urmaşul peste veacuri al domnitorului Alexandru cel Bun - nu hăuleşte alături de ei, ci stă colo, la beci, priponit pentru 29 de zile. Deocamdată...

Tare ne era dor de un politruc care să ne predea o lecţie de Drept într-o piaţă publică! Şi uite că dorul ne este ostoit de un ilustru reprezentant al Puterii: ministrul Culturii, Puiu Haşotti. Coborât din Palatul Victoria în mijlocul poporului revoltat din frumosul târg al Năvodarilor, Puiul ministerial - liberal şi cultural - a făcut tumbe printre pancarte, a hăulit oleacă (hău-hău!) şi a piuit: „Primarul Matei nu a făcut niciun fel de delict care să necesite judecarea lui în stare de arest, arestarea lui pe o perioadă lungă. El trebuie cercetat în stare de libertate". Păi, vedeţi? Puişorul lui Crin Antonescu ştie egzapt cine şi când trebuie arestat, cine şi când trebuie jude

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°