Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc, chemat la Senat pentru a prezenta situaţia acordului cu FMI

Publicat in Romania Libera, marți 11 mai 2010 · ·

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat marţi că în cadrul şedinţei Biroului Permanent s-a discutat despre invitarea premierului Emil Boc în plenul acestei camere pentru a informa senatorii cu privire la situaţia acordului României cu FMI, scrie NewsIn.

"A fost o discuţie cu toţi membrii Biroului vis-a-vis intenţia pe care o avem de a invita primul ministru al Guvernului pentru a se prezenta în faţa Senatului României să exprime punctul de vedere şi iniţiativele pe care Guvernul le are de câteva zile vis-a-vis de înţelegerea cu FMI şi introducerea măsurilor de auteritate", a spus Chelaru, precizând că preşedintele Senatului a avut deja o discuţie cu premierul urmând a fi stabilită o dată a vizitei.

Guvernul s-a angajat, în negocierile din ultima săptămână cu instituţiile financiare internaţionale, să crească veniturile bugetare inclusiv prin majorarea taxelor şi impozitelor, dacă măsurile de reducere a cheltuielilor, convenite în negocierile cu instituţiile financiare, nu vor fi puse în aplicare până în iunie sau nu dau rezultate. Începând cu 1 iunie, Executivul interzice pensionarea anticipată, măsura ce va fi aplicată până la intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor. Pensiile noi de invaliditate vor fi acordate numai dacă acestea au fost în prealabil aprobate de echipele de evaluare medicală din Ministerului Muncii.

Guvernul a covenit cu FMI şi reducerea cu 15% a tuturor prestaţiilor sociale. De asemenea, Guvernul urmează să închidă 150-200 de spitale din cele aproximativ 450 existente în întreaga ţară, iar personalul din unităţile medicale va fi redistribuit, în funcţie de nevoi, decizia fiind luată tot în urma discuţiilor cu FMI, potrivit unor surse oficiale.

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat marţi că în cadrul şedinţei Biroului Permanent s-a discutat despre invitarea premierului Emil Boc în plenul acestei camere pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 56 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 12 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°