Deoarece traiesc de peste 30 de ani in Germania si vin numai temporar in tara, am citit abia de curind articolul domnului Adrian Niculescu, intitulat Tentativa de incendiere a Arhivei Gane si urmarile sale, aparut in Observator cultural nr. 32 din 6-12 octombrie a.c., dar si surprinzatoarea replica la acesta, semnata de domnul Gabriel Andreescu, din nr. 33/13-19 octombrie a.c. Despre soarta nefasta a Arhivei Gane mai citisem in presa romaneasca in ultimele luni (Revista 22, din 28 iunie a.c., Romania libera, din 22 iulie a.c. etc.). In calitate de nepot direct al regretatului arhitect Stefan Gane, care si-a dedicat ultimii ani din viata denuntarii distrugerii patrimoniului arhitectural al Romaniei, dar si ca arhitect eu insumi, nu pot decit sa-mi exprim indignarea fata de aceasta tentativa, pe care o consider un act de barbarie culturala si sa-mi afirm deplina solidaritate cu domnul Adrian Niculescu care, pentru salvarea arhivei unchiului meu a fost destituit din functia de vicepresedinte al INMER.
Indiferent de starea fizica a documentelor in cauza, aduse in Romania prin grija aceluiasi domn Niculescu, nu exista nici un fel de argument care poate fi invocat pentru incinerarea lor. Motivele aduse de catre presedintele INMER, domnul Dinu Zamfirescu, in Dispozitia din 18 martie a.c. (reprodusa in Romania libera, din 22 iulie), in favoarea distrugerii, nu ma conving deloc, cu atit mai mult cu cit, personal, am putut constata conditia cel putin lizibila a acestora.
Nu inteleg nici de ce domnul Gabriel Andreescu considera „excesiv“ titlul sus-mentionatului articol al dlui Niculescu. De altfel, ca invitat la sedinta auto-convocata „in contumacie“, intr-un sediu tert, la 14 octombrie, a Colegiului Stiintific al INMER (care, dupa cum am fost informat, nu mai fusese intrunit statutar din decembrie 2004), la care au participat sau au fost reprezentati 12 di
