Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Vreau să-l asigur pe Traian Băsescu că voi contrasemna decretul de retragere a decoraţiei lui Laszlo Tokes

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Victor Ponta a anunţat că îi va trimite în cursul zilei de luni o scrisoare lui Traian Băsescu prin care să îl asigure că va contrasemna decretul de retragere a decoraţiei Steaua României acordate lui Laszlo Tokes.

"Preşedintele ştiu că a primit o cerere pentru a-i retrage decoraţia lui Laszlo Tokes. Eu ca prim-ministru contrasemnez decretele. Mâine o să-i adresez şi o scrisoare preşedintelui, o spun şi public, să-l anunţ că eu contrasemnez decretul de retragere a decoraţiei (n.r. Steaua României). Am mai contrasemnat retragerea unor decoraţii, tot ca decizie a preşedintelui Băsescu, şi vreau să-l asigur că o contrasemnez şi pe cea a domnului Tokes", a afirmat duminică seară Victor Ponta la Antena 3.

Victor Ponta a explicat că în ultimii ani partidul "fascist extremist" Jobbik din Ungaria a abordat un discurs naţionalist, iar în România, Traian Băsescu "a construit alternativa la UDMR, Laszlo Tokes şi PCM". "Anul viitor au loc alegeri atât în Ungaria cât şi în România. Nişte extremişti, cei de la Jobbik, un partid extremist fascist din Ungaria vine şi aruncă paie pe foc şi vine şi Băsescu şi le răspunde, fiecare încercând să obţină nişte voturi", a spus Ponta adăugând că structurile europene vor fi informate despre declaraţiile reprezentanţilor Jobbik.

"Vreau să arăt foarte clar că nu suntem la fel, că nu şi din România apare extremism, naţionalism, şovinism şi România are o politică la cele mai înalte standarde europene şi de fiecare dată cei care o provoacă sunt extremiştii maghiari din Ungaria şi extremiştii din România. Ideea că asta ne aduce nişte voturi este tipică pentru Jobbik şi pentru Traian Băsescu. (...) Vorbim de nişte extremişti (Jobbik şi Băsescu) care sunt în stare să pună focul în Ardeal ca să obţină ei nişte voturi. Ori astea sunt declaraţii şi gesturi iresponsabile", a mai declarat Ponta.

Victor Ponta susţine că "jocul poli

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

Libertatea acum 42 minute
După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul de profesor de Fizică a fost rezervat de Klaus Iohannis la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu, acesta s-a eliberat în urma cererii de pensionare depuse de preşedinte, informeaz

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

Ziua Constanta acum o ora
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a elib

Un microbuz care transporta 17 muncitori a fost implicat într-un accident pe drumul național 1A din Prahova

Ziare.com acum 32 minute
ISU Prahova a anunțat că un microbuz, care transporta 17 muncitori, şi două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs marţi după-amiază, 30 aprilie, pe drumul naţional 1A, în judeţul Prahova. Primele date arată că şoferul unuia di

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 3 ore
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum o ora
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 2 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 2 ore
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°